Știri din Actualitate
OMD Mamaia-Constanța: Sfârșit de săptămână cu peste 25.000 de turiști în stațiune
Weekendul care tocmai s-a încheiat a adus la Mamaia cel mai mare număr de turiști din ultima perioadă. Cele peste 20.000 de locuri de cazare autorizate în stațiune, la care se adaugă alte câteva mii de...
Fanfara „Muzica Apelor” revine la Constanța. Programul concertelor susținute în iulie și august
Dacă este vară, este din nou fanfară. Vacanța estivală din luna lui Cuptor poate fi asezonată într-un mod inspirat cu acorduri muzicale speciale pe care cetățenii urbei, dar și turiștii le vor putea descoperi...
Constănțenii din zona Tomis III vor rămâne fără apă pentru cel puțin 48 de ore
Având în vedere proiectul „Reabilitarea rețelelor de termoficare din Municipiul Constanța – Etapa I”, se impune executarea lucrărilor de conexiune a unor tronsoane noi de magistrale pe str. Ștefan...
Agențiile de turism asigură continuitatea vacanțelor pentru turiștii afectați de incendiile din Rhodos
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) dorește să aducă la cunoștința publicului starea actuală a situației din insula Rhodos (Grecia), în urma incendiilor care au afectat o parte din sudul...
Firmă din Portul Constanţa, amendată cu 50.000 de lei pentru că depozita îngrăşămintele chimice în soare
O firmă din Portul Constanţa a fost amendată de Garda de Mediu Constanţa cu 50.000 de lei pentru că depozita îngrăşămintele chimice în soare.Potrivit unui comunicat al Gărzii de Mediu, urmare a controlului...
Primăria anunţă că au început lucrările la Spitalul modular de la Constanța! Valoarea este de 10 milioane de euro, iar termenul de finalizare este de 4 luni
Primăria Constanţa anunţă că lucrările de la spitalul modular intră în linie dreaptă. Pe 13 Iulie 2023, s-a dat ordinul de incepere a lucrărilor și s-a predat amplasamentul către societatea care executa noul...
CONTROALE LITORAL. Amenzi de peste 550.000 de lei, aplicate în ultima săptămână de inspectorii ANSVSA - pentru cinci unităţi a fost interzisă activitatea
Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au aplicat, în ultima săptămână, amenzi de peste 550.000 de lei, în cadrul Comandamentului Sezon Estival...
Caravana ''Filme în aer liber'', din nou la Constanța, între 25 - 30 iulie. Programul evenimentului
Cinematograful itinerant “Filme în aer liber” pornește și anul acesta la drum iar în mâine, 25 iulie, ajunge la malul mării, în spațiul de proiecție amenajat în Parcul Tăbăcăriei din Constanța, lângă...
Weekend de foc pentru pompierii constănţeni. Zeci de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale - sfaturi utile pentru prevenirea cazurilor de înec
În perioada 22-23 iulie 2023, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au executat 223 misiuni, cele mai multe din ele – 173, fiind pentru...
DESPRE GRIJILE VIEȚII
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
IUBIREA CARE UCIDE
APOSTOLIA MILENIULUI III
PUTEREA CRUCII
URMAREA LUI HRISTOS
.jpeg)







.jpg)