dobroge.tv

Live

Știri din educatie


Ministrul Educaţiei propune ca elevii din clasele terminale, de la școli aflate în scenariul roşu, să revină la cursuri cu efective complete după vacanţa de Paşte

Ministrul Educaţiei propune ca elevii din clasele terminale - a VIII-a şi a XII-a - de la școli aflate în scenariul roşu să revină la cursuri cu efective complete după vacanţa de Paşte, nu doar jumătate de...

Darius Mărdaru, elev constănțean, a fost admis la Universitatea Harvard: „Cu mine au decis că ei o să-mi acopere toate costurile. E o bursă totală”

„Să merg la Harvard nu mi-am dorit din copilărie pentru că nu am știut că există Harvard, în primul rând. Și apoi, când am auzit, m-am gândit că este ceva mult prea greu de atins”, a declarat Darius...

Elevii ar putea învăța în trimestre, în loc de semestre, din această toamnă: profesorii nu sunt de acord cu propunerea ministrului Educației

Elevii ar putea învăța în trimestre în loc de semestre din această toamnă. Este noua propunere care a atras după sine argumente pro și contra.Propunerea a fost făcută săptămâna trecută de către...

Elevii constănțeni au obținut note mai mari față de anii trecuți la simularea Evaluării Naționale: profesorii spun că subiectele au fost mai ușoare

Chiar dacă învățământul s-a mutat în mediul online, elevii au obținut la simularea Evaluării Naționale note mai mari față de anii precedenți. Faptul că orele au fost susținute, mai întâi hibrid și apoi...

Peste 200 de table interactive pentru elevii din 42 de licee din județul Constanța

Inspectoratul Școlar Județean Constanța începe miercuri, 21 aprilie 2021, distribuirea unui număr de 211 de table interactive destinate îmbunătățirii condițiilor de predare-învățare prin intermediul...

Elevii constănțeni nu au fost dornici să susțină a doua simulare pentru bacalaureat: foarte puțini s-au prezentat la centrele de examinare

Alexandru este elev în clasa a XII-a. Unii dintre colegii lui susțin simularea la proba de limba și literatura română. El însă a preferat să nu participe.„Nu mi s-a părut foarte importantă. Mai mult mi se...

CONSTANŢA. Rezultatele la simularea Evaluării Naţionale 2021: un singur 10 la Limba Română, 52 de elevi au luat 10 la Matematică

În perioada 29 -31 martie 2021, peste 4500 de elevi constănțeni de clasa a VIII-a au susținut probele de simulare din cadrul evaluării naționale 2021, în 125 de centre de simulare stabilite la nivelul județului...

Vaccinarea profesorilor ar putea fi o condiție pentru a preda fizic în sala de clasă: este varianta luată în calcul de ministrul Educației

Vaccinarea iscă iar controverse. Profesorii sunt nemulțumiți și nu sunt de acord cu obligativitatea imunizării. Greul cade tot pe elevi, spun ei, pentru că în acest caz, școlarii ar putea avea ore online, chiar...

Domnul Prof. John van der Oost a susținut Cursul inaugural al Seriei de Cursuri ale Rețelei Universităților de la Marea Neagră pe tema „creșterii albastre”

La data de 8 aprilie 2021, s-a desfășurat Cursul susținut de domnul Prof. John Van der Oost, intitulat „Sisteme CRISPR-Cas - istorie, fundamente științifice și aplicații”.Prof. Van der Oost este...

URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233