dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "apartamente"

Prețul imobilelor din Constanța a stagnat în această perioadă. Totuși, diferența este încă vizibilă atunci când vine vorba de blocurile noi. Aici prețurile se mențin ridicate, pe când apartamentele vechi se vând chiar și sub prețul pieței. De cealaltă parte, specialiștii susțin că majorările care au avut loc până acum la toate locuințele au avut drept cauză principală scumpirile materialelor de construcție, unde s-au înregistrat creșteri chiar și de 30%.

Cei care nu vor să stea la cămin și caută mai mult confort, optează pentru închirierea unui apartament. Prețurile sunt însă pe măsură. Pornesc de la 300 de euro și pot ajunge și la 500 de euro pentru un apartament cu două camere. Unii agenți imobiliari consideră municipiul Constanța al treilea cel mai scump oraș în ceea ce privește prețul chiriei. Pe primele două locuri se clasează Cluj și București.

Prețul la cazare se negociază ca la piață. Pe orice margine de drum de la intrare în oraș și până în stațiunea Mamaia, proprietarii de apartamente sau case încearcă să „agațe” turiștii... cu cheia. Oferta se face pe loc, iar dacă un client este nemulțumit tariful scade imediat. Deși nu există o lege care să sancționeze această activitate, potrivit autorităților, totuși în ultima perioadă oamenii legii au intervenit în teren pentru prevenirea și menținerea acestui fenomen.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233