dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "chestionar"

Cu ce înlocuim ruinele fostelor Galerii Soveja? Cu parc sau cu o parcare? La aceste întrebări trebuie să răspundă constănțenii. Până acum aproape două mii de oameni și-au exprimat opinia și cei mai mulți dintre ei au ales ca zona să se transforme în parc. Chestionarul rămâne însă deschis până la jumătatea acestei luni, spun autoritățile.

Pustii și triste. Așa arată în prezent Galeriile Soveja. Constănțenii și-ar dori ca autoritățile locale să demoleze ceea ce a mai rămas din bazarul Ștefăniță Vodă și să construiască aici un parc. Cel puțin asta reiese din rezultatele obținute în urma unui chestionar completat de locuitorii orașului. Acesta a fost publicat de către Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat”. Pe locul doi, în doleanțele oamenilor, ar fi amenajarea unei parcări, iar pe trei realizarea unei creșe. Reprezentanții RAEDPP au depus deja documentația pentru obținerea certificatului de urbanism în vederea demolării structurii.

Profesorii sunt scoși la tablă la sfârșitul semestrului. Cadrele didactice vor fi evaluate de elevi. Aceștia vor completa un chestionar care conține întrebări cu privire la activitatea de la clasă. Copii vor acorda astfel dascălilor note de la 1 la 5. Unii tineri sunt de acord cu această fișă, pe când alții cred că răspunsurile nu vor fi reale. Chestionarul este anonim. Metodologia de acordare a feedbackului semestrial a fost finalizată.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233