dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "cora"

Crăciunul se apropie cu pași repezi, iar în aceeași perioadă se împodobește și bradul. Însă, acesta este mai frumos atunci când globurile sunt făcute chiar de cei mici. Roz, roșu, albastru și verde sunt doar o parte dintre culorile pe care le-au ales preșcolarii de la o grădiniță din Constanța pentru a decora globulețele. Este o activitate care le dezvoltă abilitățile și atitudinile estetice, susțin specialiștii. Atelierul de creație a avut loc la Muzeul de Artă.

O corabie misterioasă, descoperită în adâncuri, a blocat lucrările de extindere a plajei din Eforie Sud. Când au ajuns în larg, cei care se ocupă de înnisipări au descoperit nava îngropată pe fundul mării. Din cauza aceasta, procedura se schimbă, pentru că Ministerul Culturii va trebui să emită un aviz, astfel încât lucrările să poată continua. Iar avizul nu vine pentru că nu există scafandrii profesionişti care să fie şi arheologi atestaţi, în acelaşi timp.

Vino la cora între 15-30 septembrie, cumpără de minimum 70 de lei, scanează HiperCardul tău de Fidelitate cora la casa de marcat și tot acolo primești garantat un caiet și un semn de carte cadou!

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233