Rezultate pentru eticheta "critica"
Stațiunea Mamaia își întâmpină turiștii cu ... gunoaie: „Să arate în halul acesta mi se pare sub orice critică”

Cea mai scumpă stațiune de pe litoral nu este și cea mai curată. Gunoaiele sunt cele care îi întâmpină pe turiști încă de la intrare. PET-urile și ambalajele de plastic lucesc în soare și sunt vizibile din mașinile care intră în stațiunea Mamaia. Astfel că, cei ce vizitează litoralul, au parte de o priveliște dezolantă și de mirosuri înțepătoare.
Industria de transporturi aeriene este una dintre cele mai afectate de pandemie: „Estimez că va fi o perioadă critică în lunile octombrie și noiembrie”

După o vară scurtă dar în care au apărut primele semne de revenire pe linia de plutire, industria transporturilor aeriene se așteaptă la ce este mai rău. Valul 4 de coronavirus produce frisoane pe piața transporturilor aeriene. Companiile aviatice speră ca țările afectate cel mai mult de pandemie să nu închidă din nou granițele pentru turiști. Din păcate pentru ele, toamna vine cu alte probleme iar mulți dintre pasagerii care își cumpăraseră bilete de avion pentru lunile octombrie și noiembrie și-au anulat deja zborurile.
Propunerea ministrului Educației de a acorda vouchere pentru meditații acolo unde este cazul, criticată de elevi și părinți

Voucherele pentru meditații sunt confirmarea unui sistem de învățământ cu probleme. O spun reprezentanții Asociației Elevilor, indignați de propunerea Ministrului Educației. Nici părinții nu sunt prea încântați de idee. Ei cred că elevii ar trebui să asimileze materia din clasă, fără alte costuri suplimentare.
Finalul partidei cu Chindia Târgoviște l-a găsit pe Mircea Rednic foarte dezamăgit de rezultatul înregistrat pe tabela de marcaj. Pe lângă impreciziile de la finalizare, antrenorul constănțenilor a mai găsit câțiva vinovați pentru situația în care se află echipa de la malul Mării Negre.
În faţa epidemiei de coronavirus, Spania se regăseşte într-o situaţie critică, cu cele mai îngrijorătoare cifre din Europa occidentală în privinţa infectărilor cu Covid-19. Deja unele țări au extins avertismente turiștilor din aceasta țară, considerând că este o zonă cu risc ridicat.