dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "cautare"

Constănțeni care vor să se imunizeze sau bolnavii cu simptome ușoare, cu toții caută diferite medicamente în farmacii. Vitamine, suplimente alimentare și paracetamol - acestea par să fie „armele” în lupta cu noul coronavirus, dar și cu alte viroze cu care au de-a face în sezonul rece. Specialiștii avertizează că tratamentul nu trebuie luat după ureche, deși cei mai mulți apelează la astfel de soluții fără sfatul medicului. Pastilele care inițial par prieteni de nădejde, pot deveni dușmanii organismului.

Sezonul rece se apropie cu pași repezi, iar cererile constănțenilor pentru vaccinul anti-gripal sunt în creștere. Pentru a preveni răcelile, virozele, dar și pentru a-și întări sistemul imunitar, oamenii își doresc să se imunizeze. În farmacii și în cabinetele medicilor de familie au sosit serurile, însă nici anul acesta nu sunt suficiente. Mai mult, prețurile acestora s-au dublat față de anul trecut și ajung chiar și la 65 de lei.

Școala reîncepe cu griji, dar și cu cheltuieli. Părinții au făcut o vizită la raionul cu rechizite pentru a suplimenta materialele de care copiii au nevoie în sălile de curs. Nu au plecat însă până ce nu s-au asigurat și de protecția celor mici, așa că au pus în coș măști, sticluțe cu dezinfectant și șervețele umede. Pentru toate aceste obiecte necesare la școală, adulții au scos din buzunare sume consistente de bani.

În această perioadă, studenții sunt în căutarea locurilor de cazare pentru anul universitar care va începe în mai puțin de o lună și jumătate. Proprietarii de apartamente de închiriat din Constanța au publicat deja pe site-urile de profil ofertele pentru studenți, iar până în octombrie, tinerii vor putea să își găsească o chirie avantajoasă. Și universitățile vor începe înscrierile pentru cazarea în cămine, alternativa mai ieftină pentru studenții care nu își permit să plătească chiria și utilitățile pentru un apartament.

În fiecare perioadă, natura ne oferă exact alimentele de care avem nevoie. Căpșuni, cireșe, pepene, dar și roșii, castraveți, salată și porumb, toate acestea sunt acum vedetele piețelor din oraș. Nici cumpărătorii nu sunt puțini, căci oamenii sunt dornici să consume cât mai multe alimente proaspete și sănătoase. Cei mai mulți dintre constănțeni caută tarabele cu produse românești.

Constănțenii care doresc să ajungă în capitala Italiei, nu vor mai fi nevoiți să meargă până la București pentru a lua avionul. Constanța-Roma este noua rută care va fi operată din luna iulie, de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu. În numai două ore și jumătate doritorii ajung la destinația de mult visată. Acesta este un motiv în plus pentru care oamenii aleg din nou varianta de tip city break din ofertele agențiilor de turism.

Hotelierii și patronii de restaurante de pe litoral caută de zor angajați pentru sezonul estival. Cererea este mare și, din păcate, nu prea se găsesc oameni, deși, în unele cazuri, salariile ating mii de euro. Iar în aceste condiții, pentru mulți operatori de la malul mării, salvarea vine de la muncitorii din Asia. Și internetul este plin de anunțuri de angajare, dar și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă din Constanța sunt numeroase oferte.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233