Rezultate pentru eticheta "fermă"
Mielul, între export și piața internă. Echipa Dobrogea TV a ajuns în comuna Stejaru din județul Tulcea: ''Sunt satele cu cele mai mari ferme de miei, dar nu mai sunt satele cu cele mai mari turme de oi''

Mielul de Paște se împarte între piața internă și export. Țările arabe sunt, în principal, destinația mieilor dobrogeni. Cu toate acestea, oierii spun că nici la arabi nu mai este profitabil să vândă pentru că oferă prețuri din ce în ce mai mici pe kilogramul în viu. Mai exact până în 20 de lei ceea ce pentru crescătorii de oi din Dobrogea nu reprezintă niciun fel de profit. Aceștia preferă să țină mieii în ferme până ajung la o greutate mai mare și apoi să îi trimită la export. Asta nu înseamnă că neglijează piața internă. Cu prețuri mai mari însă. Urmăriți un reportaj din campania ,,Mielul de Paște” realizat de colegii mei, Elenis Halep și Mitică Raftu.
CONSTANŢA. Este nevoie de donatori, dar unii constănţeni au fost nevoiţi să aştepte şi cinci ore până să doneze: ''Nu este organizare fermă ca să fie lumea mulțumită''

Nevoia de donatori și de sânge este constantă în România, iar județul nostru nu face excepție. Reprezentanții Centrului de Transfuzii Sanguine din Constanța spun că este nevoie zilnic de aproximativ 60 de donator, însă sunt și momente când nu trec pragul instituției mai mult de 20 de persoane. Pe de altă parte, unii donatori se plâng de faptul că există cazuri când trebuie să aștepte și câteva ore până să intre să doneze sânge.