dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "ministerul educatiei"

Creșterea alarmantă a infectărilor cu coronavirus din ultima perioadă i-a făcut pe unii părinți să tragă un semnal de alarmă ministrului educației. Federaţia Naţională a Părinţilor solicită Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii, suspendarea cursurilor în format fizic şi mutarea lor în online în cazul localităților unde incidența depășește 6 la mia de locuitori. Motivul este teama de a nu se îmbolnăvi elevii, profesorii, dar și membrii familiilor lor.

Demersurile ce prevăd mărirea burselor pentru elevi continuă cu pași repezi. Aceștia vor putea beneficia, începând din semestrul II, de ajutoare financiare suplimentare, în funcție de performanțele și meritele școlare. Pentru a-i împăca pe tineri, bugetele vor fi mărite cu scopul de a-i diferenția pe copiii silitori de cei mai puțin dornici de a obține note maxime. Totuși, sumele alocate încă nu acoperă toate nevoile și cheltuielile acestora, susțin reprezentanții elevilor.

Evaluările naționale au suferit modificări. În acest an, elevii vor completa broșuri și vor primi 15 minute în plus pentru completarea lucrării. Nici bacalaureatul nu va mai fi așa cum ne-am obișnuit. În contextul desfășurării anului școlar în pandemie, Guvernul a dat o Ordonanță de Urgență prin care mediile de la limba și literatura română, maternă și competențele digitale vor fi echivalate cu probele orale și de aptitudini.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233