dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "regulament"

Gata cu restricțiile de circulație în zona peninsulară. După scandaluri, proteste și petiții, constănțenii au obținut ce au vrut. Regulamentul de acces a fost suspendat în Instanță. Barierele nu au fost înlăturate, ci doar mutate sau ridicate astfel încât să permită trecerea autoturismelor.

Au fost din nou proteste în Piața Ovidiu din Constanța. Zeci de persoane s-au adunat pentru a-și manifesta nemulțumirea față de noul regulament de acces din zona Peninsulară. Oamenii spun că nu se vor opri până când regulamentul nu va fi anulat sau modificat.

Agenții economici care au afaceri în zona peninsulară, dar și cei care locuiesc în centrul vechi al orașului au protest astăzi în fața Primăriei. Aceștia sunt nemulțumiți de noul regulament de acces și au cerut din nou suspendarea lui. Mai mult, unii patroni de restaurante și cafenele se plâng și spun că au din ce în ce mai puțini clienți. Se tem că vor fi nevoiți să-și închidă afacerile, pentru că susțin ei, nu vor mai avea bani pentru a-i plăti pe angajați și nici utilitățile. Alții își doresc ca bariera să fie scoasă sau măcar să fie lăsați să treacă măcar cei care locuiesc aici. Oamenii vor continua să iasă în stradă până când municipalitatea va găsi o soluție favorabilă pentru ei.

Locuitorii din zona peninsulară, precum și agenții economici care au afaceri aici sunt în continuare nemulțumiți și cer suspendarea regulamentului. Mai mult, aceștia susțin că intervalul orar pentru aprovizionare este unul aberant. Și asta pentru că, nici ei, și nici firmele care le aduc marfă nu au program de noapte. De asemenea, riveranii spun că li se pare inuman, având în vedere că plătesc atâtea taxe, să-și parcheze mașina în altă parte și nu dreptului blocului așa cum o făceau până acum. Astăzi, edilul orașului și consilierii locali au avut o întâlnire și urmează să fie găsite și soluții.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233