dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "teatrul de stat constanta"

Spectacolul „10 lucruri pe care le-am pierdut la Festivalul Mamaia” va fi pus în scenă sâmbătă și duminică, în ambele zile de la ora 19, la Sala Studio din Constanța. Piesa spune povestea unui curatoare de artă, fostă cântăreață, care, ajunsă în Veneția, retrăiește alături de alți artiști amintiri reale sau ficționale din istoria muzicii ușoare românești, petrecute sau nu la Mamaia.

Actorii Teatrului de Stat Constanța vor rămâne iar fără un spațiu în care să poată să își desfășura activitatea în condiții relativ normale. Timp de trei luni Sala Studio, care este singurul spațiu disponibil în momentul de față, va intra într-un proces de renovare după ce instituția a primit o sponsorizare din mediul privat. De altfel, și aceasta a fost amenajată în urmă cu aproape doi ani ca soluție de avarie după ce clădirea teatrului a intrat într-un proces de reabilitare. Din păcate, la această oră, nimeni nu știe când vor fi finalizate lucrările și nici unde se vor „juca” actorii Teatrului de Stat Constanța până la finalul acestui an.

După șapte săptămâni de spectacole, zeci de piese de teatru pentru toate gusturile, numeroase ateliere de lucru și, în premieră, piese de teatru de stradal, Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului 2023 a ajuns weekendul trecut la final. Succesul întregului eveniment i-a făcut pe principalii „actori“ care au contribuit la punerea în scenă a proiectului să afirme că, în sfârșit, după o foarte lungă așteptare, Constanța este din nou vizibilă pe harta culturală a României.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233