dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "teren"

Ne desparte mai puțin de o lună până când sărbătorim învierea domnului și, ca de obicei, românii încep de pe acum să își facă lista de cumpărături. Și, ca în fiecare an, carnea de miel este în fruntea listei. Dobrogea TV a început campania “Mielul de Paște” prin care vă arată de unde puteți cumpăra carne de miel, cât costă, de ce s-a scumpit și dacă iedul este o alternativă pentru masa pascală. Am mers la fermierii din Dobrogea să vedem cum se pregătește, traditional, friptura de miel dar și cea de ied și am discutat cu fermierii și crescătorii de oi din cea mai cunoscută zonă a regiunii.

Terenul pe care își desfășoara activitatea este mărul discordiei dintre unii comercianți din Piața Tomis III și Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat. Aceștia spun că între cele două părți exista un contract de asociere care precizează că după 12 ani, oamenii vor putea cumpăra spațiul, însă acum s-au trezit că trebuie să plătească chirie. Momentan, doar trei dintre comercianți au devenit cu totul proprietari, lucru care i-a nemulțumit și mai mult pe ceilalți. De aici și revolta celor care au investit în construcțiile în care își vând produsele.

Fostele Galerii Soveja sau bazarul de la Ștefăniță Vodă cum mai este cunoscut de către constănțeni, vor deveni un parc de aproximativ 7.000 mp. Asta după ce autoritățile locale au luat decizia de a extinde zona. Mai mult, municipalitatea ia în calcul și amenajarea unei parcări supraetajate în aproapierea fostului bazar. Însă, până când vor începe lucrările, constănțenii trebuie să mai aștepte aproximativ un an.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233