dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "vacanta"

La malul mării avem parte de o toamnă călduroasă. Mai mulți turiști au profitat de temperaturile ridicate care s-au anunțat în acest weekend și-au dat vacanța la munte, pe câteva zile la Constanța. În continuare, valorile se vor menține neobișnuit de ridicate pentru această perioadă.

Greva profesorilor, criza din Ucraina, zvonurile despre holeră, infecțiile, dronele sau minele, dar și apa rece a mării sunt câteva dintre motivele care au ținut turiștii departe de litoralul românesc, mai ales în iulie și august. Cu toate acestea, sezonul estival 2023 a fost mai bun decât cel din 2022, este concluzia operatorilor din turism, însă mai slab față de cel din 2019.

Nici bine nu s-a încheiat sezonul estival că românii se gândesc deja la vacanța de vara viitoare. Telefoanele agențiilor de turism au început să sune, iar primele rezervări au fost făcute. Mai mult, au fost lansate și pachetele din programul „Înscrieri Timpurii” 2024. Tarifele sunt și ele mai mici pentru cei care aleg să-și rezerve de pe acum sejurul pe lioralul Mării Negre. La hoteluri înscrie în program prețurile la cazare sunt și cu 50% mai ieftine.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233