Live

Lucian Bode, ministrul de Interne, a declarat vineri că va propune în comitetul interministerial privind...

Adio reclamelor de prost gust în oraş. Este una dintre hotărârile adoptate în noul regulament. Publicitatea se va realiza în municipiu ţinând cont de o serie de reguli. Pentru zonele centrale şi turistice, normele sunt şi mai stricte, iar reclamele vor fi avizate de o comisie de estetică urbană. Stilul architectural, cromatica sau zona în care sunt amplasate clădirile sunt doar

Până acum câteva luni, Constanța era împânzită de tot soiul de reclame. De la bannere, la panouri și reclame...

Românii s-au obișnuit să pregătească pentru masa de Paște din toate și în cantități mari. Iar după fiecare sărbătoare, preparatele neservite ajung la gunoi. Însă, din resturile rămase, gospodinele pot pregăti un alt fel de mâncare. Cu câteva idei și puțină imaginație, acestea pot fi reinventate.

Că românul este gurmand nu mai este o noutate, iar de sărbători oamenii gătesc aproape de fiecare dată mai...

Cu multe emoții, dar și griji, de astăzi a reînceput școala. Au revenit în bănci, însă, doar copiii de la grădiniță și cei din ciclul primar. Emoționați, dascălii i-au întâmpinat cu drag pe cei mici. În schimb, elevii din clasele V-VII, IX-XI și-au reluat cursurile online, iar cei din ani terminali sunt încă în vacanță. În prezent, municipiul Constanța se încadrează în scenariul galben, cu o incidență între 1,5 și 3 la mie.

Dornici să învețe lucruri noi - așa s-au întors în bănci școlarii mici și copiii de grădiniță. Situația...

Pentru mulţi, Paştele este un prilej de bucurie şi de sărbătoare alături de cei dragi. Aşa a fost şi pentru...

1097 pacienți au fost investigați de medicii din cadrul Unității Primiri Urgențe Constanța în perioada...

Pizza, burgerii și shaorma au luat locul drobului și al cărnii de miel. După două zile în care au mâncat pe săturate preparatele specifice Sărbătorilor Pascale, constănțenii s-au reorientat astăzi către mâncarea de tip fast-food. Nu puține au fost comenzile pentru astfel de bunătăți, atât la terase, cât și în regim de delivery.

Dacă zilele trecute cuptoarele erau încinse pentru prepararea cărnii de miel, astăzi a sfârâit pe grătare...

A fost un weekend plin pe litoral. De la nord la sud, turiștii au luat cu asalt stațiunile, dornici de relaxare. Cei mai fericiți au fost operatorii din Horeca, pentru care minivacanța a fost o gură de aer proaspăt.

Aproape ca în vremurile bune - așa a arătat minivacanța de Paște, pe litoral. La terase, la plimbare sau pe...

S-a tras cortina peste minivacanţa de Paşte. Zilele de vacanţă au luat sfârşit, iar petrecăreţii de la malul mării s-au îndreptat spre case. Mai toate plajele au fost pline, însă în topul preferințelor au rămas stațiunilele Mamaia și Vama Veche. Ultimii rămaşi au strâns cearşafurile de pe nisip cu părere de rău şi au plecat de pe litoral. Se vor întoarce în mijlocul verii odată cu vacanţa de vară a celor mici.

Mii de oameni pe care valurile şi briza mării i-au făcut fericiţi în minivacanţa de Paște și1 Mai au plecat...

A doua zi de Paște este numită și Lunea Albă, iar obiceiurile sunt încă din timpuri străvechi. În această...

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233