Știri din sport
Gheorghe Hagi renunţă la funcţia de antrenor al FC Viitorul: „Am trăit, pe banca tehnică, cele mai frumoase momente din această carieră”
La doar o zi după ce formația sa a pierdut ultimul meci de pe teren propriu din acest campionat, Gheorghe Hagi a luat o decizie care a surprins pe toată lumea. „Regele“, care deține în proprietate clubul de...
Cosmin Matei a fost trimis la izolare
Cei mai îndreptățiți să vorbească despre efectele negative ale infectării cu virusul Sars-Cov2 asupra activității unui club de fotbal sunt cei de la Dinamo și CFR Cluj. Cele două exemple se pare că n-au fost...
Fariștii, nerăbdători să joace împotriva României
Vestea că vor juca împotriva reprezentativei sub 21 de ani a României i-a luat prin surprindere până și pe jucătorii lui Ianis Zicu. Aflați în plin proces de pregătire a noului sezon în Liga a doua după...
Viitorul, de nerecunoscut la Sibiu
Neînvinși de șapte runde în play-out-ul Ligii Întâi, constănțenii au fost de nerecunoscut la Sibiu. De altfel, ocaziile au lipsit cu desăvârșire la ambele porți. Primul moment important al meciului,...
Atacant de la CFR Cluj pentru Farul
Așa cum au anunțat încă de la reunirea lotului după cele trei luni de pauză cauzată de pandemia de coronavirus, oficialii constănțeni caută să îi pună la dispoziție lui antrenorului Ianis Zicu un lot cu...
Chițu, gata să revină pentru FC Viitorul
FC Viitorul este de departe cea mai ofensivă echipă din partea a doua a campionatului. Elevii lui Gheorghe Hagi au înscris în cele 11 partide disputate în play-out-ul Ligii Întâi nu mai puțin de 24 de goluri....
Adversar din Rusia pentru HCDS
Tragerea la sorți pentru stabilirea meciurilor din primul tur preliminar al EHF European League le-a adus un adversar puternic celor de la HC Dobrogea Sud. Constănțenii vor evolua contra rușilor de la HC...
Viitorul promite spectacol la Sibiu
După ce au făcut spectacol sâmbătă contra Chindiei Târgoviște, fotbaliștii lui FC Viitorul au parte miercuri de un adversar mult mai dificil. Formația lui Gheorghe Hagi va evolua la Sibiu, contra lui FC...
Halep s-a retras de la Palermo
Măsurile luate de autoritățile italiene împotriva românilor după creșterea alarmantă a îmbolnăvirilor i-a dat planurile peste cap Simonei Halep. Constănțeanca ar fi trebuit să revină săptămâna viitoare...


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

