Știri din sport
Simona Halep înaintea participării la Dubai: Este unul dintre turneele mele preferate. O provocare de fiecare dată
Simona Halep, locul 22 WTA, a declarat că turneul de la Dubai, la care urmează să participe, este unul dintre preferatele sale şi a menţionat că este încântată de prezenţa spectatorilor.„Este unul dintre...
Farul, doar remiză la Mioveni
Obligată să câștige pentru a recupera din punctele pierdute în runda precedentă, contra Chindiei Târgoviște, Farul a început prost și partida cu CS Mioveni, din etapa cu numărul 25 a Ligii...
Simona Halep se va pregăti la Academia Mouratoglou: ''Am simţit că următorul pas trebuie să-l fac spre internaţional''
Simona Halep a declarat, miercuri, înainte de a pleca la turneele de la Doha şi Dubai, că nu îşi motivează public deciziile de a renunţa la antrenorii Adrian Marcu şi Daniel Dobre. Ea a afirmat că, după...
Fără pași greșiți la Mioveni
Privită înaintea reluării campionatului drept echipa cu cel mai ușor program în acest început de an, Farul Constanța a făcut deja un pas greșit în lupta pentru calificarea în play-off-ul Ligii...
Înfrângere neașteptată pentru BC Athletic
Reveniți în lupta din campionat după mai bine de două săptămâni de pauză forțată, cauzată de pandemia de coronavirus, „Gladiatorii din Tomis” au părut fără vlagă în confruntarea de pe terenul celor...
HCDS, a doua înfrângere în 2022
Rămasă în decurs de doar două săptămâni fără doi dintre cei mai importanți jucători ai echipei, Nistor și Buvinic, HC Dobrogea Sud a avut parte de încă un eșec în cel de-al doilea derby din acest...
Simona Halep a urcat un loc în clasamentul WTA
Mai multe modificări au avut loc în TOP 10 WTA, ierarhia fiind însă în continuare dominată cu autoritate de Ashleigh Barty. România are nouă sportive în TOP 200, iar Simona Halep a înregistrat o urcare față...
Simona Halep a câştigat ancheta pentru lovitura lunii ianuarie. VIDEO
Simona Halep a câştigat ancheta WTA pentru lovitura lunii ianuarie, informează site-ul WTA al Asociaţiei Jucătoarelor Profesioniste de Tenis.Sportiva română a fost nominalizată pentru un punct din meciul cu...
Gheorghe Hagi, învins de ziua sa: Farul – Chindia, scor 0-1
Formaţia Farul Constanţa a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, de echipa Chindia Târgovişte, într-un meci din etapa a XXIV-a a Ligii 1 Casa Pariurilor. Gheorghe Hagi a împlinit...


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

