dobroge.tv

Live

LA PIAȚĂ ÎNTRE 11:00 – 13:00

26 martie 2020
Publicitate

Vârstnicii sunt cei mai predispuși în fața coronavirusului. Acesta este mesajul pe care l-am tot auzit de la diferiți specialiști. Mai mult decât atât, o arată și statisticile. Cele mai multe îmbolnăviri s-au înregistrat în rândul bătrânilor. Potrivit Ordonanței Militare nr.3, persoanele de peste 65 de ani vor avea voie să iasă din casă doar în intervalul orar 11.00-13.00.

Bătrânii rămân cei mai vulnerabili în fața COVID-19. În parcuri, pe străzi și în magazine am tot văzut zilele acestea oameni în vârstă. Ei sunt și cei care ar fi trebuit să stea, mai ales în această perioadă, în izolare. Toți trebuie să înțeleagă că există instituții, dar și voluntari care sunt dispuși să le facă cumpărăturile și să le aducă la ușă. Specialiștii recomandă distanțarea socială pentru toate vârstele, pentru a încetini răspândirea virusului, pentru protejarea sistemului de sănătate, și a bătrânilor vulnerabili. Seara trecută, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunțat că circulația persoanelor peste 65 de ani în afara locuinței va fi permisă de astăzi doar între orele 11 și 13. De miercuri, România se află în carantină totală.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233