dobroge.tv

Live

Români blocați în Valencia

30 martie 2020
Publicitate

Restricțiile impuse la nivel global pentru prevenirea extinderii pandemiei de coronavirus au făcut ca repatrierea cetățenilor români să fie foarte dificilă. Astfel, o parte au rămas blocați ca urmare a suspendării liniilor aeriene directe. Pe unul din ei, călătoria l-a prins în Spania, în timp ce încerca să găsească o soluție la o problemă medicală și să salveze viața copilului. În vâltoarea evenimentelor și a măsurilor impuse în termen scurt, nu a mai putut să se întoarcă.

De aproximativ o lună, un român este blocat în Valencia. La momentul la care avea biletul de avion și ar fi trebuit să se întoarcă în țară, deja exista regula ca cei care vin din străinătate să intre în carantină 14 zile, ceea ce nu-l ajuta deloc, atâta vreme cât trebuia să și aducă foarte repede copilul la tratament. Și totusi, cel mai sumbru scenariu s-a adeverit. A rămas în Spania, departe de familia sa și este nevoit să stea acolo, până când granițele se vor deschide. În vreme de pandemie, măsurile luate sunt foarte stricte Prin măsurile luate se caută ca deplasarea oamenilor să fie limitată în această perioadă, pentru a nu se răspândi comunitar coronavirusul. Supermarketurile sunt deschise, dar au program special, de la ora 10 la ora 20, iar măsurile de protecție sunt și ele riguroase. Nici în Valencia nu se mai găsesc mănuși. Dăcă acum două săptămâni se putea achiziționa o cutie cu 100 de mănuși de la magazinele chinezești cu un euro cincizeci, acum, nici în aceste locuri nu sunt, în farmacii în niciun caz nu există, iar singurele care mai pot fi găsite și pe care le utilizează sunt cele de menaj. Această problemă o întâmpinăm și noi în țară, iar în cazul în care găsești, o cutie cu 100 de mănuși costă 100 de lei. În această perioadă, în Peninsula Iberică a izbucnit un scandal referitor la importul unor teste din China pentru depistarea Covid-19, care nu sunt corespunzatoare. Clasa politică a cerut un punct de vedere guvernului, deoarece acele teste s-au dovedit a fi nefuncționale. În perioada 30 martie-9 aprilie toate activitățile neesențiale vor fi suspendate. Mai răman deschise spitalele, farmaciile, serviciile care țin de alimentarea cu apă, curent electric, serviciile de urgență și cele de alimentație. Restul se închid. Măsurile sunt luate pentru ca nimeni să nu mai circule decât pentru lucruri de strictă urgență.

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233