Dacă ești tânăr, ești protejat?
În această perioadă de când a început problema cu noul coronavirus, s-au vehiculat multe informații referitoare la faptul că tinerii nu prea sunt afectați, pentru că au o imunitate bună. Am vrut să stăm de vorbă cu unul dintre cei de 20 de ani, despre care mulți au impresia că au o aură protectoare divină și invincibilă datorită vârstei și pentru acest lucru am trecut granițele țării, tocmai în Danemarca.
Ne am dorit să aflăm părerea tinerei generații și care este poziția vizavi de acest virus care face ravagii în toată lumea. De la oameni simpli, până la cei cu studii, de la cei obișnuiți, până la ranguri princiare, virusul nu alege. Pentru a limita ieșirile, tot ce înseamnă transport în comun nu mai circulă, danezii se deplasează în mare parte pe biciclete, pe jos sau cu mașina. Granițele sunt închise și doar cei cu cetățenie daneză pot reintra în țară, dar sunt ținuți în prealabil în carantină. În acest moment, una dintre cele mai bogate țări din lume, Danemarca, înregistrează peste 2000 de cazuri confirmate de coronavirus și aproape 40 de decese.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

