dobroge.tv

Live

Raed Arafat: 2.500 lei pe lună pentru studenţii la Medicină care fac voluntariat în spitale COVID-19

13 noiembrie 2020
Redactia DTV
Publicitate

Studenţii la Medicină care se vor înscrie ca voluntari să ajute personalul medical la îngrijirea pacienţilor COVID-19 vor beneficia de prime de 2.500 de lei pe lună. Anunţul a fost făcut de secretarul de stat în MAI Raed Arafat.

"Referitor la OUG pentru măsuri noi în asistenţa medicală pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei COVID-19, care a fost în primă lectură, ordonanţa prevede acordarea dreptului de liberă practică temporară medicilor absolvenţi ai facultăţilor de Medicină, medicilor rezidenţi, indiferent de anul de pregătire în rezidenţiat, pe durata situaţiei cu care ne confruntăm cu SARS-CoV-2, astfel încât să poată să lucreze sub supraveghere în spitale şi să asiste în secţiile în care sunt îngrijiţi pacienţii care suferă de COVID-19", a declarat Arafat, după şedinţa de guvern de ieri.

El a spus că proiectul de ordonanţă prevede şi ca, în colaborare cu rectorii universităţilor de Medicină, să se organizeze un program de voluntariat în care "studenţii pot participa la procesul de îngrijire a bolnavilor, pe bază de recrutare de voluntari".

Studenţii vor semna contracte de voluntariat cu inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din judeţele unde vor fi repartizaţi şi vor lucra în unităţile sanitare din judeţele respective sub coordonarea unei persoane desemnate de unitatea sanitară.

"La fiecare lună se aşteaptă o activitate de aproximativ 120 de ore, iar, la finalul fiecărei luni, studentul va primi un premiu în cuantum de 2.500 lei. Plus, cei care vor fi în alte localităţi decât centrele universitare unde studiază sau localităţile de domiciliu sau reşedinţă vor primi o diurnă, plus cazarea şi masa gratuite din partea autorităţilor sau a unităţii sanitare unde vor activa", a precizat Arafat.

Potrivit şefului DSU, aceste măsuri sunt "extrem de importante" pentru creşterea capacităţii sistemului.

"Studenţii vor ajuta, ca personal mediu, vor lucra alături de asistenţi, alături de medici şi ţintim, în primă fază, dintr-o pepinieră, să zic, de 20.000 de posibili voluntari, recrutarea a aproximativ 3.000 de voluntari, în colaborare cu universităţile", a adăugat Raed Arafat.

El a mai spus că proiectul de ordonanţă prevede şi ca Ministerul Apărării să participe şi să sprijine în realizarea campaniei de vaccinare anti-COVID-19, când aceasta va începe.

Sursă foto: news.ro

Publicitate

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233