Trei persoane reţinute în cazul femeii omorâte și incendiate pe un câmp de lângă DN6

Începe să se facă lumină în cazul femeii incendiate şi înghesuite într-un troller, pe DN6. Două femei şi un bărbat au fost reţinuţi pentru 24 de de ore şi urmează să fie prezentaţi judecătorilor pentru emiterea unui mandat de arestare pentru 30 de zile. Cele trei persoane au fost audiate marţi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
Potrivit procurorilor din Giurgiu, citaţi de digi24.ro, victima practica prostituția și locuia împreună cu cei trei suspecți. Mobilul crimei ar fi fost neînțelegerile apărute în locuință.
Procurorii spun că au identificat autoturismul cu care cadavrul femeii a fost dus pe câmpul pe care a fost abandonat. Vehiculul a fost ridicat și va fi supus unei expertize. Principala probă care a dus la reținerea celor trei a fost obținută după ce au fost analizate imaginile surprinse de camerele de supraveghere de pe marginea drumului. În imagini a fost surprinsă mașina în care a fost transportat geamantanul cu trupul femeii. Astfel, a fost identificată mașina, iar apoi au fost găsiți și suspecții. Cei trei mai fuseseră audiați în acest dosar în care peste 100 de persoane au dat declarații după comiterea faptei. În acest dosar se fac cercetări pentru fapte de omor calificat și profanare de cadavre.
Cadavrul carbonizat al femeii a fost găsit la sfârşitul lunii octombrie pe un câmp de lângă DN 6, în judeţul Giurgiu, unde o persoană anunţase că are loc un incendiu. O săptămână mai târziu, femeia a fost identificată. Era vorba despre o tânără de 32 de ani, Mihaela Sabina Mircea, mama unui copil de opt ani, despre care rudele nu mai ştiau nimic de mai bine de jumătate de an.
Sursă foto: digi24.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

