Un alt oraș intră în carantină timp de 14 zile, începând de la miezul nopții

Municipiul Lugoj, din județul Timiș a ajuns vineri, 20 noiembrie, la rata de infectare cu COVID-19 de 7,05 la mia de locuitori. Drept urmare, va intra în carantină timp de două săptămâni începând cu miezul nopții, a anunțat Prefectura Timiș.
„În urma analizei, Direcţia de Sănătate Publică a transmis Institutului Naţional de Sănătate Publică propunerea de carantinare zonală a municipiului Lugoj. După ce INSP a dat aviz favorabil carantinării municipiului Lugoj, vineri, 20 noiembrie, la ora 12:30, prefectul Liliana Oneţ a convocat şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în cadrul căreia s-a votat instituirea măsurii de carantinare, pe o perioadă de 14 zile, a municipiului Lugoj. INSP a propus ca măsura să intre în vigoare la ora 00:00 a zilei de sâmbătă, 21 noiembrie”, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Timiş.
În judeţul Timiş mai sunt şi alte localităţi aflate în carantină. În urmă cu două zile Comitetul Judeţean pentru Situaii de Urgenţă a prelungit carantina pentru localităţile Dumbrăviţa, Giroc (cu satul aparţinător Chişoda), Moşniţa Nouă (cu satele Albina, Rudicica, Urseni, Moşniţa Veche), Ghiroda (fără satul Giarmata Vii), Dudeştii Noi.
De asemenea, se mai află în carantină oraşele Ciacova (cu satele aparţinătoare Cebza şi Petroman) şi Sânnicolau Mare, însă autorităţile analizează dacă se impune prelungirea carantinei în acestea, începând de sâmbătă, având în vedere că rata de infectare a scăzut. Cel puţin în cazul Ciacovei, rata de infectare a scăzut de la peste 12 cazuri la o mie de locuitori, cât a fost la începutul carantinei, sub trei cazuri la o mie de locuitori, scrie news.ro.
Sursă foto: Radio Constanța
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

