Comandantul NAVROM, Nicolae Giurgiuvanu, a murit: era infectat cu COVID-19

Comandantul navelor NAVROM Tulcea, Nicolae Giurgiuvanu, a murit luni, 23 noiembrie, la un spital din Focșani, acolo unde a fost transferat de la Tulcea.
Bărbatul a aflat că este infectat cu SARS-CoV-2, după un control de rutină efectuat la un spital din București. S-a prezentat apoi la spitalul din Tulcea, pentru a fi internat.
Iniţial, s-a simţit bine şi le spunea prietenilor: „Am scăpat eu de multe altele“. Numai că starea sa s-a înrăutăţit şi urma să fie transferat la un spital din Bucureşti, numai că a ajuns la Focşani, unde a și murit, scrie Adevărul.
Vestea a venit ca un șoc pentru familie și prieteni, aceștia transmițând mesaje pe o rețea de socializare.
„Ape line domn comandant! Dumnezeu să-l ierte!”, transmite un bărbat.
„Dumnezeu să-l odihnească în pace! Am lucrat o perioadă împreună, a fost un om deosebit. Condoleanțe familiei!”, scrie un fost coleg.
„Un OM MINUNAT, un OM DEOSEBIT!!! Nu-mi vine să cred!!! Dumnezeu să te aibă în pază, nea Nicky!!! Sincere condoleanțe familiei!”, scrie un apropiat.
Sursă foto: Adevărul
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

