TRAGEDIA DE LA PIATRA NEAMŢ. A murit un alt pacient transferat la Leţcani

Un alt pacient transferat la Spitalul mobil de la Lețcani, în urma incendiului de la Spitalul Județean Piatra Neamț, a murit. Dintre cei șase pacienți transferați la Iași, doar unul mai este în viață, fiind în stare gravă.
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, Carmen Dorobăţ, a precizat, miercuri, 25 noiembrie, că a murit încă un pacient dintre cei care au fost transferaţi la Leţcani în urma incendiului de la Secţia ATI a Spitalului Judeţean Neamţ.
„Până acum am îngrijit la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi aproape 4.000 de pacienţi, iar 500 dintre ei provin din alţe judeţe. Din nefericire unii au decedat, aşa cum s-a întâmplat cu încă un pacient adus de la Neamţ. Mai îngrijim doar un bolnav din acest grup de pacienţi transferat la noi. Nici unul nu avea arsuri, erau infectaţi cu COVID, fiind în stare foarte gravă”, a spus medicul Carmen Dorobăţ, citată de News.ro.
Reamintim că sâmbătă, 14 noiembrie, în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Spitalului Județean Piatra Neamț, a avut loc un incendiu în urma căruia, 10 persoane au murit și șase au fost transferate la Lețcani. Ulterior, cinci din cele șase victime transferate au murit. -- FILMUL TRAGEDIEI de la Piatra Neamţ: 8 bolnavi au ars de vii, alţi doi au murit în drum spre Urgenţe! IMAGINI după stingerea focului
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

