Ministrul Economiei: Jumătate dintre măştile de pe piaţă nu ne protejează de Covid. ''Sunt dezamăgit''
Ministrul Economiei, Virgil Popescu, a declarat că în urma controalelor făcute de ANPC s-a constatat că măștile de import aflate pe piață nu protejează împotriva Covid-19 și au o calitate îndoielnică și recomandă oamenilor să achiziționeze produse românești.
"Sunt dezamăgit de calitatea măştilor de protecţie aflate pe piaţă în acest moment. Dacă vă spun că jumătate din măştile care se găsesc la comercializare, în momentul de faţă, în reţelele de distribuţie - hypermarketuri, farmacii, depozite, la importatori - nu respectă, adică nu ne protejează, aţi zice că exagerez, dar asta este realitatea. Vreau să dau un mesaj foarte clar că acest lucru trebuie să înceteze. Nu putem să acceptăm să fie puse la comercializare măşti care nu protejează populaţia", a spus ministrul, potrivit Agerpres.
ANPC a dat amenzi de 18 milioane de lei unor comercianţi care aveau la raft astfel de măşti neconforme, iar în luna noiembrie a emis noi alertepentru astfel de produse.
"Toate măştile neconforme sunt măşti din import. Vreau să le spun românilor că avem peste 16 companii care produc măşti în România, care pot asigura întregul necesar de consum al României şi îi sfătuiesc să caute produse româneşti, pentru că sunt acreditate, sunt verificate şi sunt cele mai bune de pe piaţă", a completat Popescu.
El le-a cerut retailerilor şi reţelelor de farmacii să nu mai permită la comercializare produse neconforme.
"Vom emite un ordin care să spună clar că aceste măşti nu asigură protecţie împotriva Covid, ca oamenii să ştie când cumpără că, dacă acel produs este pe raft şi i se spune mască, el nu este o mască care protejează", a adăugat reprezentantul Guvernului.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

