O femeie infectată cu COVID-19 s-a sinucis în baia spitalului

O femeie de 55 de ani, infectată cu SARS-CoV-2 și internată la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, s-a sinucis într-o baie a spitalului. Starea de sănătate a acesteia era „ușor ameliorată”, față de momentul internării, transmite spitalul într-un comunicat de presă. Mai mult decât atât, se pare că nu existau indicii că femeia ar fi avut „probleme din sfera psihiatrică”.
„Un eveniment nefericit s-a petrecut în această dimineaţă la Secţia Boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa. O pacientă în vârstă de 55 de ani din Beclean, internată în salonul nr. 30 al secţiei, de la etajul 4 al unităţii, s-a sinucis astă-noapte în grupul sanitar din salon. Femeia a fost internată în data de 23 noiembrie cu o formă medie de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 în Secţia Boli Infecţioase, evoluţia stării sale de sănătate pe parcursul spitalizării fiind uşor ameliorată, în contextul administrării medicaţiei antivirale, antibiotice, antiinflamatoare şi simptomatice, neexistând indicii că pacienta ar avea probleme din sfera psihiatrică”, se menţionează în comunicat, citat de Digi24.
Femeia a fost găsită inconștientă, în jurul orei 04:00, de către o infirmieră care a chemat de urgență medicii. În ciuda eforturilor depuse de aceștia, pacienta nu a putut fi salvată.
Potrivit comunicatului de presă, femeia s-a înjunghiat în partea laterală a cervicalei și în zona stângă a toracelui, sub sân.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a murit femeia.
Sursă foto: Bistrițeanul
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

