Percheziții DNA în mai multe județe. Vizate ar fi și spitalele COVID

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție fac joi 22 de percheziții în județele Brașov, Harghita și Iași, într-un dosar vizând infracțiuni de corupție săvârsșite începând cu luna decembrie 2019, a anunțat DNA. Conform unor surse judiciare, au loc descinderi și la spitale COVID legat de modul în care au fost făcute achizițiile pentru materiale sau aparatură.
DNA a anunțat joi că procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Brașov fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, săvârșite în perioada decembrie 2019 - prezent.
Joi dimineață, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța
competentă, au loc percheziții domiciliare în 22 de locații din județele Brașov, Harghita și Iași, din care patru sunt instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale. La perecheziții iau parte lucrători ai Direcției Generale Anticorupție și ai Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Conform unor surse judiciare, au loc descinderi și la spitale COVID legat de modul în care au fost făcute achizițiile pentru materiale sau aparatură. Astfel, procurorii au descins la Spitalul de Boli Infecțioase și la Spitalul de Neuropsihiatrie Brașov, precum și la Spitalul din Odorheiu Secuiesc (Harghita).
Sursă foto: https://financiarpress.ro/
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

