Barna, după rezultatele parțiale ale alegerilor și mesajele prin care i se cere demisia: „Sunt un luptător, nu o să renunț”

Dan Barna, liderul USR, a declarat pentru Digi24 că este mulțumit de rezultatul pe care partidul său l-a obținut la alegerile parlamentare de duminică, 6 decembrie.
„Din momentul în care am intrat în politică am încetat să mă mai tem pentru o decizie.
Sunt un luptător, nu o să renunț, rezultatul de aseară pentru noi ne confirmă că suntem forța modernizatoare de care e nevoie în modernizarea României.
O să fac tot ce pot ca USR PLUS să fie într-o poziție cât mai bună în următorii patru ani.
Ne doream un rezultat mai bun, dar am dublat numărul de parlamentari, ceea ce arată că suntem pe drumul corect. Mesajul de reformă este necesar și trebuie să se susțină.
Vom analiza acest rezultat care așază USR PLUS în poziția de a fi partener pentru guvernare”, a declarat Dan Barna pentru sursa citată.
I se cere demisia
Mai mulți membri și simpatizanți ai USR îi cer demisia lui Dan Barna de la conducerea partidului, prin mesaje pe o rețea de socializare.
„Demisia de onoare, dacă aveți așa ceva. Fără melodramă, dar duceți partidul pe o linie moartă”, este unul dintre mesaje.
„Domnule Dan Barna, cu respect vă spun, ați greșit că nu v-ați retras după alegerile prezidențiale. O spun ca votant Usr+. Ați tras în jos munca multor oameni. De ce? De ce nu puteți renunța? Vine un moment când trebuie să acceptați greșelile făcute și să lăsați alți oameni să ridice partidul”, est un alt mesaj.
„Și eu sper să existe o urmă de demnitate și să demisionați, domnule Barna. Unde e azi PSD e și o urmare a felului în care ați condus USR. E timpul ca împreună cu Ghinea să vă asumați eșecul usturător de azi. Dacă nu înțelegeți nici acum mesajul electoratului vostru probabil că o să îngropați complet partidul”, a spus un alt internaut.
„Da, este clar că deja încearcă să prostească lumea, era de așteptat de la un personaj cu un asemenea caracter. La europarlamentare au avut 22.4%, acum sunt la 15%, lumea nici nu a mai ieșit la vot dar este clar că Dan Barna nu vrea să plece. Cred că este cazul să luam partidul înapoi”, este un alt mesaj
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

