Un copil de 13 ani a fost găsit mort în locuință, împreună cu alți trei membri ai familiei
Un bărbat, două femei și un adolescent de 13 ani, membri ai aceleași familii, au fost găsiți decedați în locuința lor din orașul Balș, Olt, scrie Adevărul.
Polițiștii au fost alertați marți, 8 decembrie, de vecini prin apel la 112 pentru că nu se mai putea lua legătura cu familia. Ajunși la fața locului, oamenii legii au găsit un bărbat și o femeie de 52 de ani, soț și soție, o altă femeie, soacra bărbatului și un copil de 13 ani, decedați.
Femeia de 52 de ani a fost găsită în baie, în timp ce celelalte persoane au fost găsite într-o cameră alăturată, în pat. Băiatul de 13 ani, aflat în sistemul de protecţie, era îngrijit de familie în plasament, menționează sursa citată.
„Poliţiştii din cadrul Poliţie oraşului Balş s-au deplasat la faţa locului. Cele patru cadavrele nu prezentau urme vizibile de violenţă. Trupurile neînsufleţite au fost depuse la morgă în vederea efectuării necropsiei.
În cauză a fost deschis un dosar penal si se efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul“, a comunicat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, conform sursei citate.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
DESPRE GRIJILE VIEȚII
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
IUBIREA CARE UCIDE
APOSTOLIA MILENIULUI III
PUTEREA CRUCII
URMAREA LUI HRISTOS
.jpeg)







.jpeg)
.jpeg)

_1024x576.jpg)