CARANTINĂ CONSTANȚA. Patru persoane amendate după ce au fost prinse de polițiști la terasă
21 decembrie 2020
Redactia DTV
Publicitate
Patru persoane au fost amendate de polițiști după ce au fost prinse la terasă în perioada carantinei, fără a putea justifica motivul pentru care se aflau acolo. Valoarea totală a amenzilor a ajuns la 3.000 de lei.
„Astăzi, 21 decembrie, în jurul orei 11.30, polițiști din cadrul Secției 2 au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar consuma băuturi alcoolice pe terasa unui bar.
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat patru persoane care nu respectau prevederile legale în vigoare, în sensul că nu și-au putut justifica prezența, motiv pentru care au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 3.000 de lei”, a transmis IPJ Constanța.
Sursă foto: romania24.ro
Publicitate
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
URMĂREȘTE
DESPRE GRIJILE VIEȚII
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
IUBIREA CARE UCIDE
APOSTOLIA MILENIULUI III
PUTEREA CRUCII
URMAREA LUI HRISTOS
.jpeg)







.jpeg)
.jpeg)

_1024x576.jpg)