Solidaritate prin muzică
Un cover al melodiei „Heal the World” a lui Michael Jackson a fost lansat de un grup de foști și actuali ambasadori ai Organizației Națiunilor Unite. Inițiativa i-a aparținut diplomatului român Simona Miculescu. Reprezintă un gest de solidaritate față de personalul medical care tratează bolnavii de COVID-19.
Îndemnul „Vindecă lumea!” a fost scris în zeci de limbi și transmis către oameni din toată lumea. Foști și actuali ambasadori s-au alăturat demersului inițiat de Simona Miculescu, reprezentant permanent al României la ONU. Nu este primul proiect de acest gen realizat de reprezentanți ai Organizației Națiunilor Unite, unii dintre ei membri în formația UNRocks. Proiectul muzical reprezintă un omagiu adus tuturor celor care vindecă lumea, dar este și un îndemn pentru donații către Organizația Mondială a Sănătății. Ideea a fost lansată pe un grup intern de WhatsApp, și un total de 26 de persoane și-au anunțat dorința de a participa. Coverul este, totodată, și un omagiu adus celei de-a 75-a aniversări a ONU pe care o celebrăm în acest an.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

