CORONAVIRUS CONSTANȚA
CONSTANȚA. Numărul celor care solicită testarea pentru COVID a scăzut considerabil
Angajații de la Ambulanță din Constanța pot respira mai ușurați. Numărul persoanelor care solicită testarea pentru depistarea noului coronavirus a scăzut considerabil în ultima perioadă. Dacă luna trecută, un echipaj ajungea în câteva zile la un pacient, acum testările sunt la zi. Serviciul de Ambulanță acționează la solicitări din întreg județul și are în sprijin și cadre medicale școlare și voluntari.
„Am sunat la 112 și am solicitat să vină o ambulanță să ne recolteze probele. Ambulanța a sosit în cinci zile. La telefon mi s-a spus că e aglomerat”, spune o constănțeancă.
Atât de mult erau nevoiți să aștepte, în luna noiembrie, constănțenii care aveau simptome specifice noului coronavirus și solicitau testarea la 112. Echipajele Serviciului de Ambulanță ajungeau foarte greu la pacienți. Numărul mare de solicitări pentru testarea SARS-CoV-2, dar și restul intervențiilor la care Ambulanța trebuia să ajungă făceau ca timpul de așteptare să fie de câteva zile. La o lună distanță, situația s-a schimbat. În bine.
„Am reușit să ajungem cu testările la zi. Rar se întâmplă să rămână de pe o zi pe alta. Cei care sună dimineața pentru testare, chiar până seara la ora 18:00 se efectuează aceste testări”, declară doctor Claudia Tatarici, putrtător de cuvânt al SAJ Constanța.
Două lucruri au favorizat diminuarea timpului de așteptare pentru recoltarea de probe de la persoanele suspecte: ajutorul pe care Serviciul de Ambulanță îl primește din exteriorul instituției și numărul mai mic de cereri din partea constănțenilor.
„Au fost și mai puține solicitări pentru testări, dar am primit ajutor și de la Medicina Școlară și de la studenții voluntari care au venit și fac și ei testări. Sunt și mai multe echipaje care testează. Sunt 15-17 echipaje care efectuează testări în tot județul”, mai spune doctor Claudia Tatarici, putrtător de cuvânt al SAJ Constanța.
Situația este reflectată și de centralizările făcute de Direcția de Sănătate Publică din Constanța. În unitățile medicale publice și private se fac mult mai puține teste decât în noiembrie, de pildă. În același timp, a scăzut, însă, și numărul de persoane pozitivate. Cu alte cuvinte, Constanța a depășit faza de platou și chiar înregistrează o scădere a infectărilor. Testarea gratuită poate fi solicitată la Serviciul Unic de Urgență 112, însă doar de persoanele care au o simptomatologie COVID-19 clară.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe
DESPRE GRIJILE VIEȚII
DE LA MOARTE LA VIAȚĂ
IUBIREA CARE UCIDE
APOSTOLIA MILENIULUI III
PUTEREA CRUCII
URMAREA LUI HRISTOS
.jpeg)







.jpeg)
.jpeg)

_1024x576.jpg)