Klaus Iohannis, mesaj de Anul Nou: „Reîntoarcerea la normalitatea care ne lipseşte tuturor este tot mai aproape”. VIDEO
Președintele Klaus Iohannis a transmis joi, 31 decembrie, un mesaj cu ocazia Anului Nou. În acest mesaj, șeful statului a transmis că reîntoarcerea la normalitate este tot mai aproape, însă depinde de fiecare dintre noi. Mai mult decât atât, acesta recomandă românilor să continue să fie responsabili.
Prezentăm integral mesajul preşedintelui Klaus Iohannis:
„Dragi români,
Ne aflăm la finalul unui an extrem de dificil, în care viaţa noastră a fost schimbată radical de o pandemie fără precedent.
Vă mulţumesc pentru responsabilitatea de care aţi dat dovadă şi pentru implicarea în efortul comun de a limita răspândirea acestui teribil virus şi de a-i proteja pe semenii noştri. Din păcate, prea mulţi oameni au pierdut lupta cu boala şi gândurile mele se îndreaptă acum şi către familiile îndoliate.
Un mesaj special de apreciere şi recunoştinţă transmit medicilor şi personalului medical, care au muncit până la epuizare şi continuă să o facă pentru a salva vieţi.
Privim spre Noul An cu multă speranţă şi încredere că vom trece cu bine peste această grea încercare. Reîntoarcerea la normalitatea care ne lipseşte tuturor este tot mai aproape, dar depinde de fiecare dintre noi. Să continuăm să fim responsabili, pentru ca acest obiectiv al nostru să devină realitate cât mai curând!
Vă doresc tuturor multă sănătate şi un An Nou fericit! La mulţi ani!”, a transmis președintele Klaus Iohannis.
Sursă foto/video: Youtube Administrația Prezidențială
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

