Valeriu Gheorghiță: Deschiderea școlilor nu este condiționată de vaccinarea împotriva COVID-19

Coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, medicul Valeriu Gheorghiţă, afirmă că redeschiderea şcolilor pentru cursuri faţă în faţă nu este condiţionată de vaccinarea profesorilor. El spune că personalul din învăţământ este prioritizat, având în vedere că deserveşte o activitate esenţială.
Gheorghiță a fost întrebat de către jurnaliștii Digi 24 dacă persoanele care așteaptă să se ajungă la etapa a treia pentru a se vaccina, nu ar putea, la cerere, să se vaccineze mai repede, în condițiile în care există persoane ce fac parte din primele două etape și care nu vor să se vaccineze.
„Nu, pentru că nu avem o disponibilitate practic infinită a acestor vaccinuri. În situaţia în care am fi în această situaţie, categoric nici nu ar mai fi nevoie de prioritizare şi atunci toate persoanele care doresc să se vaccineze s-ar prezenta la un centru de vaccinare şi s-ar vaccina, însă având în vedere că disponibilitatea este treptată şi vorbim de o eşalonare a tranşelor de vaccinuri săptămânală, noi trebuie să asigurăm în primul rând accesul la prima doză şi ulterior rapelul, pentru că aşa cum reiese din studiile clinice eficacitatea de peste 95% reiese ca urmare a efectuării celor două doze, atât doza iniţială, cât şi doza de rapel, la 21 de zile”, a declarat Valeriu Gheorghiță.
Acesta a afirmat că peste tot există această prioritizare a categoriilor de populaţie.
Valeriu Gheorghiţă a menţionat că el se va vaccina marţi, 4 ianuarie, conform programării, în centrul de vaccinare din Spitalul Militar Central, unde lucrează. De asemenea, el a arătat că demnitarii se vor vaccina atunci când le vine rândul.
Mai mult decât atât, Valeriu Gheorghiță a fost întrebat dacă deschiderea școlilor ar putea fi condiționată de vaccinarea profesorilor.
„Nu cred. Ceea ce pot să vă spun este că, cu siguranţă, cadrele didactice şi personalul din învăţământ este prioritizat, pentru că deserveşte realmente o activitate esenţială extrem de importantă pentru societate şi pentru sistemul educaţional din ţara noastră şi cu siguranţă va avea prioritate la vaccinare. Dar deschiderea şcolilor nu este condiţionată de vaccinare”, a afirmat Valeriu Gheorghiță.
Sursă foto: gov.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

