Pacientul mort de COVID, pierdut la Floreasca, a fost luat și îngropat de altă familie. Soţia bărbatului: Am trei copii care suferă, l-au iubit, era tatăl lor

Este anchetă la Spitalul Floreasca după ce cadavrul unui bărbat mort de COVID a fost dat dispărut de familie. Potrivit digi24.ro, pacientul mort de COVID a fost luat de o altă familie care l-a îngropat crezând că-i ruda lor. Acum poliția face anchetă pentru neglijență. În paralel sunt verificări administrative și la spital.
„Noi am avut pe data de 31 decembrie două persoane care au decedat și una dintre familii a identificat cadavrul și acesta a fost predat firmei de pompe funebre. Acum, noi verificăm să vedem dacă acest cadavru nu a fost recunoscut în mod corect de familie sau dacă cineva a greșit în momentul în care a predat cadavrul, pentru că, cel mai probabil, cele două cadavre au fost încurcate”, a spus medicul Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt de la
Spitalul Floreasca.
Un pacient decedat pe data de 31 decembrie, urma să fie preluat de familie luni, 4 ianuarie. Însă, atunci când au ajuns la spital, membrii familiei au fost informați că decedatul este de negăsit. Încă de la început a existat suspiciunea că trupul a ajuns la o altă familie care, între timp, l-a și înmormântat.
„Astăzi am venit la ora 9, ni s-a spus să așteptăm, pe urmă ni s-a spus asteptați, că e o încurcătură... Am văzut ce morți mi-au arătat dânșii care erau de COVID, nu am recunoscut niciunul. Ultima explicație e că s-ar putea să-l fi dat la altcineva. Atunci am apelat la poliție. Noi ne vrem cadavrul, eu am trei copii care suferă, l-au iubit, era tatăl lor”, a declara Mioara Păuna, soția decedatului.
Sursă foto: Gazeta de Sud
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

