CONSTANȚA. Lect.univ.dr Răzvan-Constantin Caratănase, premiat de Ministerul Educației și de Ministerul Culturii

Lector universitar doctor Răzvan-Constantin Caratănase, din cadul Facultății de Arte a Universității „Ovidius” din Constanța, a primit, recent, două importante premii pentru activitatea desfășurată: Premiul pentru performanță al Ministerului Educației și Cercetării și Premiul pentru întreaga activitate în domeniul arte vizuale al Ministerului Culturii.
„ZuZu Caratanase este unul dintre cei mai importanți artiști plastici români, fiind cunoscut în țară și străinătate pentru lucrările sale de grafică monumentală. Cu un portofoliu impresionant, care include lucrări ce se regăsesc în 25 de muzee din 11 țări, artistul are aproximativ 500 de expoziții de grup și personale în 20 de țări.
Meritele sale artistice sunt confirmate de cele peste 100 de premii, medalii și distincții obținute pe plan național și internațional: este Cavaler al Ordinului Meritul Cultural, laureat al Premiului Academiei Române, distins cu Premiul Ministerului Culturii din România de trei ori, Premiul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, Medalia Aniversară și Premiul pentru Grafică al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Premiul „Arco di Traiano” Italia, Premiul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, dar și alte distincții în Japonia, Franța, Italia, Spania, Bulgaria, Republica Moldova etc.”, transmit reprezentanții Universității Ovidius din Constanța.
Sursă foto: Universitatea Ovidius din Constanta
Galerie Foto
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

