Klaus Iohannis: „2021 e anul în care trebuie puse bazele reaşezării unei societăţi sănătoase româneşti”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, 12 ianuarie, la prima conferinţă de presă din acest an, că de modul în care vom reuşi să accelerăm anumite schimbări în perioada imediat următoare va depinde eficienţa guvernării în următorii patru ani. El a afirmat că e obligatoriu să înceapă un proces de resetare a statului, prin debirocratizare şi digitalizare. „Reformele nu mai pot să aştepte”, a subliniat preşedintele.
„De modul în care vom reuşi să accelerăm anumite schimbări în perioada imediat următoare va depinde eficienţa guvernării, Avem două direcţii majore: pe de o parte trebuie să stopăm pandemia şi aceasta ţine de reuşita campaniei de vaccinare şi pe de altă parte trebuie să repornim în forţă toate sectoarele economice şi să începem reformele promise. Aceste două direcţii majore sunt de fapt profund interconectate pentru că succesul vaccinării populaţiei va duce la reluarea activităţii în toate sectoarele grav afectate în aceste luni”, a afirmat preşedintele, subliniind că 2021 va fi anul revenirii la o viaţă normală.
„Viziunea mea şi a Guvernului este un buget axat pe investiţii şi pe dezvoltarea mediului de afaceri. Cu aceste resurse vom crea cadrul pentru finanţarea marilor reforme – educaţia şi sănătatea. În paralel e obligatoriu să înceapă un proces de resetare a statului, punând în centru accesul cetăţeanului la servicii şi informaţii publice. Debirocratizare şi digitalizare pe toate palieriele, pentru că nu mai pot fi tolerate incompetenţa şi ineficienţa pe bani publici. Am avut câteva întâlniri şi m-am bucurat să văd că avem aceleaşi abordări. Le-am spus şi la întâlnirile noastre şi o spun şi acum public – reformele nu pot să mai aştepte. 2021 e anul în care trebuie puse bazele reaşezării unei societăţi sănătoase româneşti, însă e nevoie să punem capăt epidemiei de COVID-19. Vaccinurile împotriva COVID-19 reprezintă încununarea eforturilor oamenilor de ştiinţă”, a afirmat preşedintele.
„E esenţial ca această campanie de vaccinare să reuşească, astfel încât să putem obţine imunizarea la nivel national. Le solicit tuturor să dea dovadă de implicare şi mai ales de colaborare loială. Sunt convins că efortul susţinut al întregii societăţi într-un an de zile va fi răsplătit în 2022, dacă vom reuşi să vaccinăm un procent semnificativ al populaţiei. Virusul se răspândeşte în continuare în comunitate. Suntem încă într-o incidenţă a cazurilor care să ducă la o relaxare a restricţiilor”, a adăugat el.
Sursă foto: Administrația Prezidențială
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

