Val de aer polar peste România. Vremea va deveni geroasă, cu temperaturi de minus 18 grade Celsius

Meteorologii anunţă un weekend cu ger. Un val de aer polar ajunge peste România astfel că vremea va deveni rece, geroasă mai ales noaptea şi dimineaţa, cu temperaturi de minus 18 grade Celsius.
„Sfârşitul săptămânii aduce într-adevăr o răcire în ceea ce priveşte vremea pentru că o masă de aer rece va staţiona cel puţin pentru următoarele zile până spre finele celei de-a doua decade a lunii ianuarie. În zonele depresionare vorbim de temperaturi cu minus 15, minus 18 grade Celsius şi cel mult minus 5 grade Celsius în zona litoralului”, a declarat Elena Mateescu, directorul ANM, la România TV.
Meteorologii spun că vom avea parte de frig şi ninsori în următoarele şapte zile, iar apoi temperaturile vor creşte.
„Durează cel puţin spre finele celei de-a doua decade a lunii ianuarie, după care, aşa cum arată informaţiile la acest moment, discutăm din nou de temperaturi în creştere de la o zi la alta. După data de 18-19 ianuarie, începem să avem valori de 10-12 grade la nivelul maximelor în partea de vest a ţării”, a afirmat directorul ANM.
Joi, 14 ianuarie, conform ANM, cerul va avea înnorări şi va ninge, temporar în vest, centru, nord şi la munte, unde se va depune strat nou de zăpadă, iar seara şi noaptea, pe suprafeţe mici, trecător în sudul ţării. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, îndeosebi la altitudini mari, unde ninsoarea va fi viscolită şi zăpada spulberată, iar la viteze mai mici, ziua în sud-vest, iar noaptea în nord-est. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -3 şi 3 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -11 şi -2 grade. Dimineaţa, izolat vor fi condiţii de ceaţă.
Vineri se face şi mai frig. Valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul precedent, astfel încât vremea va deveni rece în majoritatea regiunilor, geroasă noaptea în nordul, centrul şi nord-estul ţării. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ninge slab în cea mai mare parte a zonei montane, pe arii restrânse în jumătatea de nord a teritoriului şi izolat, îndeosebi pe timpul nopţii, în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte (în special în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi de Curbură), spulberând zăpada, dar local la cote mai reduse şi în nord-est şi sud-vest, accentuând senzaţia de frig. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -5 şi 3 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -14 şi -3 grade. Pe alocuri, dimineaţa şi noaptea, va fi ceaţă asociată cu depunere de chiciură.
Sâmbătă, 16 ianuarie, gerul îşi face simţită prezenţa şi mai bine. Vremea va deveni deosebit de rece, geroasă noaptea în cea mai mare parte a ţării, iar ziua local şi în nord, centru şi nord-est. Cerul va fi mai mult noros în cursul zilei, apoi se va degaja treptat. Va mai ninge slab, pe arii restrânse la munte şi doar izolat şi trecător, la începutul intervalului în restul teritoriului. Vântul va continua să prezinte intensificări temporare în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi de Curbură, spulberând zăpada, dar local la cote mai reduse şi în sud-vest şi centru, accentuând senzaţia de frig. Temperaturile maxime se vor încadra între -11 şi -1 grad, iar cele minime vor fi cuprinse între -20 şi -8 grade, posibil mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei. Dimineaţa şi noaptea, izolat va fi ceaţă asociată cu depunere de chiciură.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

