Mihaela Anghel, primul român din ţară vaccinat anti-Covid, a primit a doua doză

A început faza de rapel pentru personalul din etapa 1 a campaniei de vaccinare, astfel că medicii şi angajaţii din serviciile sociale primesc a doua doză de vaccin anti-Covid.
Printre cei vaccinați la Institutul Matei Balș din București au fost duminică dimineață medicii Adrian Streinu Cercel și Adrian Marinescu, dar și Mihaela Anghel, asistentă medicală la Institutul „Matei Balș”, primul român din țară vaccinat anti-COVID.
Mihaela Anghel a povestit că după ce a fost vaccinată a primit foarte multe comentarii care au afectat-o inițial.
"În prima zi m-au afectat puțin, ulterior am încercat să nu le mai citesc, am încercat să nu mă afecteze. Eu m-am simțit privilegiată, am mulțumit tuturor că am fost aleasă să fiu prima persoană vaccinată din România. Din moment ce mi-am ales meseria asta, nu mi-a fost teamă. Situația în spital este încă destul de grea, dar încercăm să facem față. Avem speranța că cu acest vaccin scăpăm de pandemie", a declarat ea după vaccinare.
Mihaela Anghel a îngrijit primul pacient infectat cu SARS-CoV-2 din România şi a fost prima care a primit vaccinul împotriva COVID-19. Mihaela Anghel este de 4 ani lucrează ca asistent medical, este din Dâmboviţa, dar locuieşte la 30 de kilometri de Bucureşti, scrie digi24.ro.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

