Noi condiții de intrare pe teritoriul SUA: test cu rezultat negativ la COVID-19, realizat cu maxim 72 de ore înaintea sosirii

Toate persoanele care sosesc în Statele Unite ale Americii pe cale aeriană trebuie să prezinte la îmbarcare un test cu rezultat negativ pentru infecţia cu SARS-CoV-2 efectuat cu maximum 72 de ore (trei zile) anterior sosirii în SUA, fiind acceptate atât testele moleculare, cât şi testele antigen, anunţă MAE.
Într-un comunicat transmis vineri,22 ianuarie, Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile americane au anunţat noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul SUA în contextul pandemiei de COVID-19, scrie Agerpres.
Noile măsuri vor intra în vigoare la data de 26 ianuarie 2021.
Astfel, conform informaţiilor comunicate public de către Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA (Centers for Disease Control and Prevention - CDC), toate persoanele care sosesc în Statele Unite pe cale aeriană trebuie să prezinte la îmbarcare un test cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 sau un document care să ateste faptul că persoanele în cauză au fost infectate cu virusul SARS-CoV-2, fiind în prezent vindecate. Testul pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 trebuie efectuat cu maximum 72 de ore (3 zile) anterior sosirii în Statele Unite ale Americii, fiind acceptate atât testele moleculare, cât şi testele antigen, iar documentul care atestă rezultatul negativ al testării trebuie prezentat în format tipărit.
Reprezentanţii companiilor aeriene nu vor permite îmbarcarea persoanelor care refuză prezentarea documentelor solicitate de autorităţile americane.
Măsura se aplică tuturor persoanelor cu vârsta de peste doi ani, inclusiv cetăţenilor americani, rezidenţilor permanenţi şi cetăţenilor aflaţi în tranzit.
Totodată, MAE precizează că autorităţile federale americane recomandă ca persoanele care intră în Statele Unite ale Americii să se testeze după o perioadă de trei până la cinci zile de la sosire şi să rămână în autoizolare la domiciliu/ reşedinţă, pentru o perioadă de șapte zile din momentul intrării pe teritoriul SUA.
MAE reaminteşte că cetăţenii români pot călători în Statele Unite ale Americii în baza vizelor deţinute, perioada de şedere fiind reglementată de tipul de viză şi calitatea în care se face deplasarea.
Totodată, MAE recomandă verificarea eventualelor restricţii aplicabile călătoriei, în funcţie de statele tranzitate către Statele Unite ale Americii, disponibile pe pagina de internet a Departamentului de Stat al SUA: www.travel.state.gov, precum şi cu compania aeriană care operează zborul, în vederea obţinerii celor mai recente informaţii.
Sursă foto: New Money
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

