Coridor ferofiar pentru români, până în Austria
“După săptămâni de lupte”, pe 10 mai pleacă primul tren din România spre Viena, iar biletul costă 100 de Euro. Austria a primit aprobările din partea statului român și astfel se va crea coridorul feroviar pentru cadrele medicale de la noi care trebuie să ajungă la muncă în această țară.
După o perioadă îndelungată de negocieri, România și Austria au convenit asupra modalităților de activare pentru un tren “de coridor”, pentru a aduce asistenți români în Austria. Acum există undă verde pentru aceste trenuri. S-au luat toate măsurile pentru a asigura libera circulație a lucrătorilor români, chiar și în perioadele de criză, dacă reglementările autorităților de sănătate și de frontieră sunt respectate cu strictețe. Primul tren de noapte, cu până la 350 de cadre medicale și infirmiere este programat să plece pe 10 mai, de la Timișoara. Trenul trebuia să plece pe 2 mai, dar acest lucru a fost întârziat din cauza lipsei permiselor. În criza creată de pandemie, numeroase țări europene, inclusiv Austria, și-au închis granițele și nu permit decât anumitor persoane să intre în țară, cu certificate de sănătate. Trenurile se vor deplasa cu maxim patru persoane cazate în fiecare compartiment. După sosirea la Viena, românii sunt duși la un hotel din aeroport, unde se efectuează teste pentru coronavirus, dar contra cost. Călătoria costă 100 de Euro, testul 105 Euro și cazarea la hotel 74 de euro. Cel mai probabil, aceste costuri vor fi suportate de agențiile care intermediază transportul românilor în Austria.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

