Valeriu Gheorghiță: Vaccinul de la AstraZeneca va fi recomandat, cel mai probabil, pentru persoanele cu vârsta între 18 şi 55 de ani

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat, miercuri seară, 3 februarie, că, cel mai probabil, vaccinul de la AstraZeneca va fi recomandat persoanelor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 55 de ani.
În această lună, România ar trebui să primească 800.000 de doze din vaccinul Astra Zeneca. Gheorghiţă anunţă, de asemenea, că din 15 februarie vor fi deschise 180 de noi centre de vaccinare, scrie news.ro.
„Campania de vaccinare este în continuă dinamică. Au fost într-adevăr aceste reprogramări, care s-au impus a fi făcute din limitările dozelor disponibile pentru România, lucru care s-a întâmplat şi este valabil din nefericire şi pentru celelalte ţări europene. Din acest punct de vedere, după cum ştim, în luna februarie urmează să primim tranşele de vaccin alocate de la AstraZeneca. Pentru luna februarie avem alocate aproximativ 800.000 de doze şi diferenţa până la 1.300.000 în luna martie. Din acest punct de vedere, din 15 februarie, vor fi deschise pentru vaccinare un număr de circa 180 de cabinete de vaccinare la nivel naţional, cu distribuţie judeţeană în funcţie de numărul persoanelor din fiecare judeţ”, a declarat, miercuri seară, la B 1 TV, Valeriu Gheorghiţă.
Acesta a explicat că ponderea dozelor de vaccin pe fiecare centru s-a în funcţie de persoanele cu grupa de vârstă între 18 şi 55 de ani.
„Foarte probabil, vaccinul de la AstraZeneca va avea această indicaţie pe grupă de vârstă de la 18 la 55 de ani. În cursul acestei săptămâni, aşa cum am anunţat, va fi luată această decizie, în urma consultărilor cu comisiile de specialitate de la nivelul Ministerului Sănătăţii şi din Agenţia Naţională a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale”, a mai declarat Gheorghiţă.
Sursă foto: gov.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

