CONSTANȚA. Controale la comercianții de fructe și legume: amenzi de peste 23.500 de lei și peste 700 de kilograme de produse confiscate

Primăria Municipiului Constanța a transmis că polițiștii locali au aplicat amenzi în valoare de 23.500 de lei și au confiscat peste 700 de kilograme de produse pentru nerespectareea prevederilor legale, în urma controalelor efectuate comercianților de fructe și legume.
Zilele trecute, polițistii locali cu atribuții în domeniul activității comerciale au verificat amplasamentele care au ca obiect de activitate comercializarea legumelor și a fructelor de pe terenul municipalității și comertul în fața unităților de tip aprozar.
Au fost verificate 31 de societăți comerciale, au fost constatate 11 abateri contravenționale (produsele oferite spre vânzare erau depozitate pe terenul municipalității iar agentul economic nu deținea autorizație din partea Primăriei Constanța) și aplicate 11 amenzi în valoare de 23.500 lei. De asemenea, peste 700 de kilograme de fructe și legume au fost confiscate.
Mărfurile confiscate au fost predate către o unitate de profil în vederea comercializării în condițiile legii.
Sursă foto: Primăria Municipiului Constanța
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

