Un alt deces în cazul pacienților internați la Institutul Matei Balș în timpul incendiului: este vorba despre un bărbat de 65 de ani

Ministerul Sănătăţii anunţă că încă un pacient dintre cei transferaţi de la Institutul ”Matei Balş n urma incendiului a decedat. Este vorba despre un bărbat de 65 de ani, cu formă severă de coronavirus şi boli asociate
„Ministerul Sănătăţii a fost informat astăzi despre un deces în rândul pacienţilor care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti în timpul incendiului din 29 ianuarie 2021”, a transmis, joi, Ministerul Sănătăţii.
Sursa citată a precizat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 65 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” din Bucureşti.
Pacientul a fost diagnosticat cu o formă severă SARS Cov-2 şi prezenta afecţiuni asociate. Ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului.
Acesta este al 19-lea deces.
Sursă foto: captură Youtube Realitatea.Net
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație

Gara Constanța, din 1960 până azi – 65 de ani de mobilitate și progres

ANAT cere un mecanism european obligatoriu de protecție împotriva falimentului companiilor aeriene

Au aruncat gunoiul pe domeniul public și au fost amendați. Au fost surprinși de camerele de supraveghere
Asfaltare pe un tronson al bulevardului Mamaia. Lucrările se desfășoară cu restricții de trafic rutier
Se reiau lucrările de modernizare la magistrala M2 din Constanța
Pirați, rock și vot! Festivalul din Sulina combină muzica cu responsabilitatea civică
965 de secții de votare în diaspora pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale. Mâine începe votarea
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

