dobroge.tv

Live

CORONAVIRUS ROMÂNIA, 20 februarie. 2.721 de noi îmbolnăviri, 57 de persoane au decedat - în ultimele 24 de ore

CORONAVIRUS ROMÂNIA, 20 februarie. 2.721 de noi îmbolnăviri, 57 de persoane au decedat - în ultimele 24 de ore
20 februarie 2021
Redactia DTV
Publicitate

În urma testelor efectuate la nivel național, au fost confirmate 2.721 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, în ultimele 24 de ore. Până astăzi, 20 februarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 777.276 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Până în acest moment, 722.484 de pacienți au fost declarați vindecați.

Cele mai multe cazuri noi sunt în Bucureşti, 322. În patru judeţe sunt peste 100 de cazuri noi: Timiş - 244, Braşov - 133, Cluj - 106, Alba - 102.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este peste 3 doar în Timiş, unde e 3,9.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 628 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 19.795 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 19.02.2021 (10:00) – 20.02.2021 (10:00) au fost raportate 57 de decese (32 bărbaţi şi 25 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Braşov, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Maramureş, Mehedinţi, Olt, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vâlcea, Vaslui şi Municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 8 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 23 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 9 decese la categoria de peste 80 de ani.

53 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru 4 pacienţi decedaţi nu au fost raportate până în prezent comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.042. Dintre acestea, 963 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 5.861.921 de teste RT-PCR şi 245.783 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 24.020 de teste RT-PCR (13.604 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 10.416 la cerere) şi 7.462 teste rapide antigenice.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate şi rezultatele a 6.388 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore şi transmise până la data de 20 februarie a.c.

Pe teritoriul României, 39.097 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.177 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 58.670 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 127 de persoane.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 8.945 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.438 în Italia, 2.354 în Spania, 195 în Marea Britanie, 125 în Franţa, 3.116 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia, 137 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 43 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 12 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 2 în Singapore, 3 în Tunisia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă şi Croaţia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 151 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 25 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 4 în Irlanda, 2 în Elveţia, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia şi unul în Iran, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.

Publicitate

Galerie Foto

Mai multe
URMĂREȘTE

Fii la curent cu emisiunile
Dobrogea TV, pe canalul nostru
de YouTube!

Lumina lui Hristos

DESPRE GRIJILE VIEȚII

Lumina lui Hristos

DE LA MOARTE LA VIAȚĂ

Lumina lui Hristos

IUBIREA CARE UCIDE

Lumina lui Hristos

APOSTOLIA MILENIULUI III

Lumina lui Hristos

PUTEREA CRUCII

Lumina lui Hristos

URMAREA LUI HRISTOS

Lumina lui Hristos

PĂCATUL NEOMENIEI

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233