CONSTANŢA. Sistemul de bike sharing devine funcțional de la 1 martie

De luni, 1 martie, bicicletele revin în rasteluri, iar sistemul de bike sharing redevine funcţional - anunţă Primăria Constanţa. Cele 390 de bicicletele puse la dispoziție gratuit de Primăria Constanța sunt plasate în puncte cheie ale orașului, astfel că ne oferă o posibilitate largă de mișcare în locurile în care avem nevoie.
Funcționarea sistemului a fost întreruptă pe 1 decembrie 2020. În acest interval, s-a făcut o revizie generală a stațiilor și a bicicletelor și s-au remediat defecțiunile.
Cardurile emise anii trecuți sunt valabile în continuare. Orice persoană,turist sau localnic, cu vârsta de peste 14 ani poate solicita, în mod gratuit, pe baza cărții de identitate, de la ghișeele de informații din cadrul agențiilor SPIT, un card de utilizator. Bicicleta poate fi utilizată timp de maxim două ore, indiferent de numărul de închirieri zilnice. Intervalul minim între utilizări este de 10 minute.
Pentru a putea folosi echipamentul, utilizatorii trebuie să respecte câteva condiții: trebuie să dețina un card CTBike, să se încadreze în intervalul orar 07:00-24:00, de luni până duminică, ultima închiriere se poate face până la ora 22:00, echipamentul va putea fi ridicat şi returnat de la orice staţie de biciclete în regim self-service iar utilizatorul poate închiria simultan doar o bicicletă. Nu pot fi subînchiriate, folosite la curse de biciclete, pentru transportul de pasageri sau în situații de vânt puternic sau furtuni.
Vă recomandăm să respectați normele elementare de igienă atunci când folosiți bicicleta!
Toate detaliile despre acest proiect le puteti afla accesând site-ul www.blackseabike.ro .
De asemenea, utilizatorii au la dispoziție numărul de telefon cu tarif normal 0371.787.778, disponibil 7 zile din 7, în intervalul orar 07:00-24:00 (robot telefonic 24:00-07:00), unde pot semnala orice problemă
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

