44 de ani de la cutremurul care în 56 de secunde a luat peste 1500 de vieţi. Pacient: ''M-am trezit în pijama direct în stradă. Acolo, scene de front. Sute de morţi, înşiraţi pe jos''

04 martie 2021

Redactia DTV

Publicitate

În această seară, la ora 21.22, se împlinesc 44 de ani de la cutremurul din 1977, în care au murit peste 1.500 de oameni, dintre care peste 1.400 numai în Bucureşti, iar alţi aproximativ 11.300 au fost răniţi. Conform datelor oficiale, acum, în Bucureşti sunt consemnate 356 de clădiri aflate în clasa l de risc seismic şi 370 încadrate în clasa a ll-a de risc seismic.

Cutremurul din 4 martie 1977 s-a produs la ora 21:22, a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter şi o durată de circa 56 de secunde.

Cele mai grave urmări s-au înregistrat în partea de sud a ţării, în special în Capitală, unde au fost distruse 33 de clădiri şi blocuri de înălţime mare sau medie, între acestea fiind clădiri vechi construite în perioada antebelică, dar şi trei clădiri noi (blocul OD16 din cartierul Militari, blocul de pe Ştefan cel Mare-Lizeanu şi Centrul de Calcul al Ministerului Transporturilor). În total, s-au prăbuşit sau au fost grav avariate 32.897 de locuinţe şi au fost afectate 763 de unităţi industriale din 23 de judeţe. Un raport din 1978 al Băncii Mondiale arată pagube în valoare de două miliarde de dolari, din care 70% în Bucureşti.

Seismul a fost resimţit puternic şi în ţările vecine (Serbia, Bulgaria, Ungaria) dar şi în alte ţări din centrul şi sudul Europei, precum şi în Rusia. În Bulgaria, au fost distruse trei blocuri, iar peste 120 de oameni au murit.

"Studiile de după cutremur au arătat ca acesta a avut caracter de multi-şoc: au fost cel puţin 4 şocuri principale la adâncimi diferite, de-a lungul planului de rupere, care este estimat a avea un perimetru de 30 pe 60 km. Mecanismul de faliere a şocului principal a fost invers, orientat pe direcţia NE-SV şi uşor scufundat spre NV. Deşi în România existau la data cutremurului mai multe seismometre, doar unul dintre ele a reuşit să înregistreze corect întreaga mişcare seismică - cel de la staţia INCERC din Bucureşti (cartierul Pantelimon); valoarea maximă de acceleraţie înregistrată la nivelul solului a fost de 2,069 m/s. Cutremurul din 4 martie 1977 a fost cel mai distructiv cutremur de pe teritoriul României din secolul XX (cel puţin)",arată specialiştii Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.

Actorul Toma Caragiu, regizorul Alexandru Bocăneţ, cântăreaţa Doina Badea, scriitorul Alexandru Ivasiuc, poetul A.E. Baconsky sunt printre cei care şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului.

Pacient în 4 martie 1977 la Spitalul Floreasca: Scene de front, sute de morţi înşiraţi pe jos

Deşi au trecut peste patru decenii de la cutremurul din 1977, Paul, pe care sesimul l-a prins internat la Spitalul Floreasca, îşi aminteşte fiecare detaliu din acea noapte de parcă ar fi fost ieri.

“Eram deja pacient vechi al spitalului. Mă internam periodic pentru diverse operaţii, pentru că, în urmă cu un an, avusesem un cumplit accident de circulaţie, din care am scăpat ca prin minune. În 4 martie eram din nou în spital, internat într-un salon cu opt paturi. Şase dintre bolnavi erau imobilizaţi, unii abia operaţi, alţii care urmau să intre în sală în ziua următoare”, povesteşte Paul.

Îşi aminteşte clar momentul când a simţit că totul se zguduie. Lumina s-a stins şi, pe întuneric, şi-a luat cârjele şi vrut să iasă din salon, însă frigiderul a blocat uşa. După cutremur, nu mai existau uşi, iar scările erau pline de moloz şi resturi de cărămizi.

“Eram la etajul trei. Am fost şocat să văd că nu mai existau uşi. Erau distruse şi grămezi de cărămizi erau peste tot. Am coborât cu greu un etaj. M-am întâlnit cu un bărbat care urca. M-a întrebat de unde am luat felinarul. I-am spus că de pe dulapul asistentelor, de la etajul trei. Dar, bărbatul nu s-a mulţumit cu răspunsul, nici nu s-a dus să caute felinarul, ci pur şi simplu mi l-a luat din mână spunând că la etaj sunt foarte multe victime. Am rămas în întuneric, din nou. Am continuat să cobor pe scări. Coboram tremurând. Ştiam că orice pas greşit m-ar fi costat , poate, chiar şi viaţa, dacă nu, o fractură pe care nimeni n-ar mai fi avut timp s-o rezolve. Scările erau pline de moloz şi resturi de cărămizi. Cu greu am ajuns la parter. Am constat că uşile mari de sticlă de la intrare nu mai existau”, îşi continuă Paul relatarea.

La parterul spitalului erau sute de morţi înşiraţi pe jos, pe stradă imaginile erau de coşmar, iar zeci de maşini aduceau continuu morţi şi răniţi.

“M-am trezit în pijama direct în stradă. Acolo, scene de front. Sute de morţi, înşiraţi pe jos. M-am gândit că ar fi bine să încerc să traversez strada că poate aşa aş fi mai în siguranţă. Încercam să mă strecor printre cadavre. Reuşeam cu greu. La un moment am auzit un strigăt: «Au, au, au…» Călcasem peste un om care nu murise. M-am îngrozit. Ştiam că acolo sunt aduşi doar cei morţi. Îngânam ceva fără noimă, ceva ce ar fi semănat a iertare: «N-am vrut să vă fac rău». Apoi am strigat din răsputeri la cei din jur să aducă pe cineva să-l ia pe acel om. Dar în vacarmul de afara, glasul meu era prea slab. Am luat-o de la capăt, de câteva ori. Nu aş fi vut să plec, pentru că nu aş mai fi ştiut să-l identific într-o mare de cadavre. Până la urmă l-a luat cineva.. Am stat ceva timp în stradă. Imaginile erau de coşmar. Maşini care aduceau continuu morţi şi răniţi. Doctori, asistenţi care mişunau printre ei să îi salveze. Strigăte, urlete de durere. Familii disperate care îşi căutau rudele. Am vrut să mă adăpostesc, dar unde? Am îngheţat de frig şi m-am hotărât să mă întorc în salon, cu orice risc. Nu mai suportam frigul şi durerea din stradă. M-am întors în salon pe bâjbâite. Dârdâiam continuu, de frig, de frică, de groază. M-am aşezat în pat. Am zis: «Acum, ce-o vrea Domnul cu mine». M-am învelit şi am adormit instantaneu. M-am trezit cu cineva lângă mine. Am deschis ochii. Era soţia. Plângea”, mai spune Paul.

Este recunoscător că, pentru a doua oară, a scăpat cu viaţă, dar şi acum, după peste patru decenii, nu poate uita ce a trăit atunci.

“Am plecat acasă aşa cum eram, în pajama, de haine nu mai putea fi vorba. Când am urcat în taxi, şoferul mi-a zis: «Aţi scăpat, sunteti norocos, domnule! Câţi au murit în noaptea asta!». «Aşa este!», am zis şi eu cu voce tare”.

Sursă foto: flickr.com / Aparu Stefan

Sursă text: News.ro

Publicitate