JUDEȚUL CONSTANȚA. Un grup de cetățeni turci, oprit de polițiștii de frontieră la granița cu Bulgaria

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în apropierea frontierei de stat, opt cetățeni din Turcia, care au intrat ilegal în România din Republica Bulgaria. Aceasta este ce de-al doilea grup de cetăţeni turci, depistat în ultimele zile de poliţiştii de frontieră constănţeni când acţiona ilegal la graniţa româno-bulgară.
În data de 07.03.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Băneasa - județul Constanța au acționat în baza unei informații, deplasându-se în proximitatea localității Făurei, județul Constanța, unde au observat cu ajutorul tehnicii de supraveghere, un grup de persoane în apropierea frontierei de stat a României.
În urma acțiunii poliţiştilor de frontieră, persoanele au fost conduse la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Băneasa pentru cercetări. Astfel, colegii noştri au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni turci, cu vârste cuprinse între 20 și 37 ani, care au trecut fraudulos frontiera de stat a României dinspre Bulgaria, pentru a ajunge în Germania.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, faţă de cetăţenii turci fiind aplicată măsura de nepermitere a intrării în țară pentru o perioadă de 5 ani.
Cele opt persoane au fost preluate de către autoritățile de frontieră bulgare, prin Punctul de Trecerea Frontierei Ostrov, în baza Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria.
Sursă foto: Poliția de Frontieră
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

