Tânăr condamnat la închisoare, prins de jandarmi în timp ce se plimba în Constanţa

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Bucureşti, care avea emis mandat de executare pentru o pedeapsă privativă de libertate, a fost depistat în cursul nopţii trecute de către jandarmi, plimbându-se pe bulevardul Ferdinand din municipiul Constanţa.
Marţi, 09 martie, în jurul orei 23.30, un echipaj de jandarmerie aflat în misiune de patrulare la obiectivele din competenţă a observat la intersecţia bulevardelor Ferdinand cu I.G. Duca, un tânăr care a devenit agitat şi a încercat să fugă la vederea
oamenilor legii.
Jandarmii l-au ajuns din urmă, i-au stabilit identitatea, iar în urma verificărilor făcute au descoperit că persoana în cauză avea pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, pentru săvârșirea unei infracţiuni de tâlhărie.
Persoana urmărită a fost predată lucrătorilor Secţiei nr.3 Poliţie Constanţa, în vederea luării măsurilor legale, ulterior fiind încarcerată în Penitenciarul Poarta Albă.
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
-INCREDIBIL!-NU-s-au-putut-abține.-Vizitatorii-au-plecat-acasă-cu-un…-„suvenir”-de-la-Cazinoul-din-Constanța-(2).jpeg)
Cazinoul din Constanța a fost vandalizat
-Echipamente-ultramoderne-și-siguranță-crescută-în-noul-bloc-operator-de-la-SCJU-Constanța-(4).jpg)
Florin Mitroi: „Investim în spitale moderne și condiții demne pentru pacienți”
-Școala-„Ion-Jalea”-din-Constanța-intră-în-renovare.-Investiția-este-peste-15-milioane-de-lei-(3).jpeg)
Școala „Ion Jalea” din Constanța, modernizată cu fonduri europene
Grădinița cu Program Prelungit nr. 33, modernizată energetic cu fonduri europene
1.400 metri plasă monofilament și 24 kilograme de pește capturat ilegal, descoperite de către polițiștii de frontieră tulceni
„Trenurile Soarelui 2025” pornesc la drum: zeci de garnituri spre litoral, începând cu 14 iunie
Programul Social „RESPECT” 2025: înscrierile continuă lunar între 1 și 20
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

