Stimulentul de reinserție pentru părinții care se întorc la lucru înainte de șase luni, mărit de la 650 de lei la 1.500 de lei

Raluca Turcan a anunțat că Ministerul Muncii a finalizat un proiect de Ordonanță de Urgență prin care este majorat de la 650 de lei la 1.500 de lei stimulentul de reinserție pentru părintele care se întoarce la muncă mai repede de șase luni, scrie Digi 24.
Stimulentul de reinserție este acordat părinților care revin mai repede la muncă din concediul de creștere a copilului.
„Ne-am propus să elaborăm o serie de măsuri active care să sprijine deopotrivă şi angajaţii şi angajatorii. Astăzi am finalizat şi vom pune în transparenţă decizională două astfel de acte normative – un proiect de lege pentru continuare activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare şi care introduce posibilitatea ca cei cu vârsta de pensie îndeplinită să poată să opteze să muncească până la 70 de ani şi un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care modificăm cadrul legal pentru concediul şi indemnizaţia lunară de creştere a copiilor, în sensul în care creştem stimulul de reinserţie pentru părintele care se întoarce la muncă înainte de 6 luni, acesta fiind în concediu de creştere a copilului.
Stimulentul de reinserţie va ajunge la 1.500 de lei, faţă de 650 de lei cât era acum. Aşa, poate apela la servicii profesionale de îngrijire a copilului”, a anunțat Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.
Sursă foto: G4Media.ro
Eveniment
Social
Externe
Sănătate
Educație
_1024x576.jpg)
Se decopertează și se asfaltează strada Baba Novac: restricții majore de trafic
-Trei-constănțeni-amendați-cu-90.000-lei-pentru-aruncarea-deșeurilor-pe-domeniul-public-(2).jpg)
Trei constănțeni, amendați. Și-au aruncat deșeurile pe domeniul public

Atenție, se întrerupe furnizarea apei în Costinești și Schitu
Violență în familie: un bărbat reținut pentru 24 de ore. A încălcat ordinul de protecție
L-ați văzut? Un bărbat a fost dat dispărut
Boris Brejcha, legenda muzicii electronice, în fața publicului din Cluj
PILDAS, proiectul numărul 1 în competiția FDI 2025, lansat oficial la Universitatea „Ovidius”
Mai multe


DESPRE GRIJILE VIEȚII


DE LA MOARTE LA VIAȚĂ


IUBIREA CARE UCIDE


APOSTOLIA MILENIULUI III


PUTEREA CRUCII


URMAREA LUI HRISTOS

